Franky Zapata, ”omul zburător”, care a plecat joi dimineaţa de la Sangatte (Pas-de-Calais) - în picioare, pe "Flyboard"-ul său -, a eşuat în traversarea Canalul Mânecii, după ce a căzut în mare la nivelul punctului de realimentare cu kerosen şi a fost salvat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unei conversaţii radio auzite de o jurnalistă AFP, el a fost salvat ”conştient”.

Franky Zapata "este bine şi este pe cale săfie adus pe litoral”, a declarat pentru AFP primarul din Sangatte.

Potrivit mai multor surse, Zapata a căzut în apele engleze, chiar lângă vaporul de alimentare cu kerosen, şi a fost salvat.

El era conştient la momentul intervenţiei în vederea scoaterii sale din apă, potrivit unei conversaţii radio auzite de o jurnalistă AFP.

Franky Zapata "este bine şi este pe cale să fie adus pe litoral”, a declarat pentru AFP primarul din Sangatte, Guy Lallemand.

 

 

”El a fost salvat de scafandri de pe vapor. El i-a dat asigurări soţiei sale, cu care a discutat la telefon”, a precizat primarul.

”El a avut o problemă la nivelul realimentării între apele franceze şi engleze. Brusc nu a putut efectua procedura. Aşadar traversarea (Canalului) Mânecii este anulată”, a declarat un purtător de cuvânt al echipei Zapata, refuzând să confirme în mod explicit faptul că acesta a căzut.

La puţin timp după vestea căderii, ambulanţa era prezentă pe plajă la Sangatte. Echipa era pe cale să strângă materialul, publicul pleca.

În vederea efectuării acestei traversări, la 110 ani după Louis Blériot, primul aviator care a traversat strâmtoarea pe calea aerului, Franky Zapata era nevoit să-şi alimenteze cu kerosen - în zbor - aparatul zburător, de partea engleză a acesteia, la 18 kilometri distanţă de coasta franceză.

Campion al Europei şi lumii la jet-ski, acest bărbat originar de la Marsilia, în vârstă de 40 de ani, miza pe o traversare în 20 de minute până pe coasta engleză, în zona St Margaret's Bay, zburând cu 140 de kilometri pe oră, la 15 sau 20 de metri deasupra apei.

Către ora locală 9.05 (10.05, ora României), în picioare pe un fel de platformă, cu picioarele bine blocate în încălţăminte de snowboard, el a decolat vertical, într-un zgomot asurzitor, dintr-o parcare situată în apropierea plajei Sangatte-Blériot-Plage, în faţa câtorva zeci de curioşi care l-au aplaudat şi unei importante echipe de producţie.

În combinezonul său negru cu roşu, cu faţa protejată de viziera căştii sale negre, el a survolat digul, iar apoi a dispărut, în câteva secunde, la orizont, deasupra mării - pe care navigauu, în depărtare, câteva veliere -, conducând cu ajutorul unui joystick pe care-l ţinea într-o mână.

Vapoare urmau să-l escorteze până la aterizarea sa la Dover.

"Flyboard"-ul, o maşină zburătoare autonomă alimentată cu kerosen depozitat în rucsacul său, este dotat cu cinci mini-turboreactoare care îi permit să decoleze şi să zboare cu până la 190 de kilometri pe oră, cu o autonomie de aproximativ zece minute.

ATRACŢIA CHAMPS-ELYSEES

În vederea acestei traversări a Canaului Mânecii - de aproximativ 35 de kilometri -, el urma să realimenteze în drum, de partea engleză a strâmtorii, la 18 kilometri distanţă de coastele franceze, aterizând pe un vapor pentru a schimba rucsacul.

Franky Zapata a fost nevoit să revadă logistica, în urma ”avizului nefavorabil” emis la începutul lui iulie de către autorităţile franceze, care insistau asupra ”periculozităţii” zonei şi traficului deosebit de intens al acesteia. Ele l-au ridicat, până la urmă, marţi seara, după ce au primit ”numeroase garanţii” cu privire la ”securitate”.

”Traversarea Canalului Mânecii este o provocare fizică şi tehnică pe care o pregătim de şase luni. A fost necesar să se împingă limitele de consum ale maşinii”, a declarat Zapata miercuri, în timpul unor teste pe litoral, mândru de faptul că  a ”creat o nouă modalitate de a zbura”.

La 14 iulie, la defilarea militară pe Champs-Elysées, Franky Zapata a oferit un spectacol futurist - cu puşca în mână, el a zburat la câteva zeci de metri de la sol pe invenţia sa, ”100% dezvoltată în Franţa”, la Rove (Bouches-du-Rhône).

În 2017, el a fost consemnat la sol timp de mai multe luni de către autorităţi, din cauză că nu a respectat regulile de securitate şi de omologare.

Ulterior, invenţia sa a fost prezentată, la sfârşitul lui 2018, la Forum Innovation Défense de Paris. Într-o demonstraţie a Forţelor speciale, Flyboard Air a fost folosit ca platformă de către un lunetist de elită, în susţinerea unor comandouri plecate la asalt de pe ambarcaţiuni pe Sena.

Această platformă zburătoare, propulsată de cinci reactoare cu jet de aer interesează Forţele speciale franceze, care văd în ea un ”potenţial în vederea unei folosiri în operaţiuni speciale în zona urbană”.

Înainte să creeze "Flyboard Air", Zapata zbura deja pe apă cu primul său Flyboard acvatic. Acea planşă era ”propulsată deasupra unui plan de apă de jetul turbinei unei motociclete marine”.

În 1909, traversarea lui Louis Blériot a pus bazele aeronauticii moderne.

Plecat la 25 iulie, la ora (locală) 4.01, din cătunul Baraques, la Sangatte - redenumit Blériot-Plage în 1936 -, el şi-a depus aeroplanul, la ora (locală) 5.18, într-o luncă, lângă castelul-fort care străjuieşte portul Dover, după ce a parcurs în 37 de minute cei 43 de kilometri, cu o vitezămedie de 65 de kilometri pe oră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.