Fostul preşedinte turc Abdullah Gul a anunţat că nu va candida în alegerile prezidenţiale anticipate, dezminţind astfel zvonuri în acest sens, relatează The Associated Press.
Gul a declarat sâmbătă, la Istanbul, că ar fi analizat o candidatură dacă ar fi existat ”o dorinţă largă şi un consens” să facă acest lucru.
Fostul preşedinte s-a retras din viaţa politică în 2014, însă numele său este evocat adesea în legătură cu o eventuală candidatură contra lui Recep Tayyip Erdogan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful statului turc a convocat alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate, pe 24 iunie, cu mai bine de un şi jumătate înainte de termen, luând opoziţia prin surprindere.
Gul, un membru fondator al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator, la putere), a fost premier, o scurtă perioadă de timp, după ce formaţiunea a ajuns la putere în 2002.
El a fost ministru de Externe (2003-2007) al lui Erdogan şi al 11-lea preşedinte turc (2007-2014).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.