Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a efectuat o vizită, împreună cu mai mulţi alţi oficiali ruşi, într-o regiune separatistă prorusă din estul Ucrainei, în care a îndemnat la o strângere şi mai mare a legăturilor cu Moscova, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Este vorba despre una dintre cele mai importante delegaţii ruse care a vizitat Donbasul de la începutul invaziei şi războiului rus în Ucraina, la 24 februarie.

Dmitri Medvedev a anunţat într-un comunicat, postat pe Telegram, că a ”avut întâlniri pe tema unor măsuri de luat cu prioritate în vederea asigurării securităţii republicilor din Donbas, la instrucţiunile preşedintelui” rus Vladimir Putin.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”O atenţie specială s-a acordat armonizării legislaţiilor” regiunilor separatiste ucrainene cu legislaţia Rusiei, dar şi reparării infrastructurilor şi pregătirii şcolilor de noul an şcolar, a precizat el.

Alături de Dmitri Medvedev, din delegaţie au făcut parte adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ruse Serghei Kirienko, ministrul de Interne Vladimir Kolokolţev şi directorul Serviciilor ruse de Securitate (FSB) Aleksandr Bortnikov.

Dmitri Medvedev a discutat joi cu liderii separatişti ai regiunilor separatiste ucrainene Lugansk Leonid Pasecinik şi Doneţk Denis Puşilin.

Aceste două entităţi s-au despărţit de Ucraina prin secesiune, în 2014, cu susţinerea Moscovei şi s-au lărgit în urma ofensivei Rusiei, în acest an, în Donbas.

Moscova consideră aceste teritorii ucrainene drept state, însă comunitatea internţaională nu recunoaşte acest lucru.

Vizita lui Dmitri Medvedev intervine în contextul în care Moscova este suspectată de pregătirea anexării unor teritorii vaste în Ucraina.

Reprezentanţii separatişti din estul Ucrainei pledează în mod deschis în favoarea unei anexări ruse, iar administraţii de ocupaţie proruse din sudul Ucrainei se pregătesc să organizeze referendumuri de anexare.

Unele dintre aceste referendumuri ar putea să aibă loc în septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.