Partidul Laburist (Labour) britanic l-a suspendat joi pe fostul său lider Jeremy Corbyn, din cauza unor rezerve pe care acesta le-a exprimat cu privire la un raport copleşitor referitor la reacţia formaţiunii, în timpul conducerii sale, faţă de antisemitism, relatează AFP.
Jeremy Corbyn a scris pe Facebook că nu acceptă ”toate” concluziile raportului, care relevă hărţuirea şi discriminarea în cadrul partidului.
”În lumina comentariilor sale”, partidul l-a ”suspendat pe Jeremy Corbyn" şi a deschis o anchetă, a anunţat un purtător de cuvânt al formaţiunii.
”Ţinând cont de comentariile pe care le-a făcut azi (joi) şi de incapacitatea sa de a le abandona ulterior, Partidul Laburist l-a suspendat pe Jeremy Corbyn, în aşteptarea unei anchete”, a anunţat Partidul Laburist într-un comunicat, citat de Reuters.
Zguduit de ani de incidente repetate şi de o mulţime de demisii, Partidul Laburist a făcut obiectul unei anchete a Comitetului pentru Egalitate şi Drepturile Omului (EHCR) - un organism independent al partidului.
Faptele vizate au avut loc în anii în care Partidul Laburist era condus de către Jeremy Corbyn, un lider foarte de stânga.
În prezentarea raportului, preşedinta interimară a EHCR a denunţat dur eşecuri ”de nescuzat”, un rezultat al unei ”lipse de voinţă de a ataca antisemitismul, mai degrabă decât al unei incapacităţi de a o face”.
Jeremy Corbyn a recunoscut, în august 2018, că în formaţiunea sa exista o ”reală problemă” a antisemitismului.
”Personalul partidului a auzit exemple de negaţionism (al Holocaustului), stereotipuri grosolane despre bancheri evrei, teorii ale complotului care acuză Israelul de atentatele de la 11 septembrie şi chiar o persoană care aprecia că Hitler a fost rău înţeles”, deplângea el.
”Persoanele care au aceste opinii nu au ce căuta în partid”, dădea el asigurări atunci.
Trei luni mai târziu, poliţia a deschis o anchetă, în urma unor acuzaţii de antisemitism în cadrul formaţiunii.
Pe de altă parte, Noul lider al partidului, Keir Starmer a prezentat scuze pentru eşecul partidului în lupta împotriva antisemitismului, relatează Reuters.
Keir Starmer a declarat că el acceptă raportul ”integral” şi că va pune în aplicare toate recomandările EHCR.
”Este o zi a ruşinii pentru Partidul Laburist. Nu ne-am îndeplinit datoria faţă de poporul evreu (...). Îmi pare cu adevărat rău pentru durerea şi amărăciunea cauzate”, a declarat actualul lider al partidului, care a ocupat un post important în mandatul lui Corbyn.
”Nu vom eşua niciodată să atacăm antisemitismul şi nu vă vom mai pierde nicioodată încrederea”, a subliniat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...