Viceguvernatoarea Băncii Franţei Sylvie Goulard - o fostă eurodeputată (2009-2017) şi candidata respinsă a Franţei la portofoliul pieţei interne în Comisia Europeană (CE) a Ursulei von der Leyen - a fost inculpată luni cu privire la deturnare de fonduri publice în cadrul unei anchete privind presupuse angajări fictive ale unor asistenţi de eurodeputaţi în cadrul MoDem, relatează L'Express.fr
Această inculpare are loc după cea a fostului ministru al Justiţiei Michel Mercier într-un caz similar, de presupuse angajări fictive de asistenţi de eurodeputaţi în cadrul MoDem.
O anchetă vizează în prezent toate cadrele acestui partid de centru, inclusiv pe liderul formaţiunii François Bayrou.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Magistraţii vor să stabilească dacă aceşti colaboratori parlamentari au fost remuneraţi din fonduri provenind de la Parlamentul European (PE), în timp ce erau puşi să efectueze alte sarcini în cadrul partidului.
Acest caz şi o polemică cu privire la prestaţii pentru un think tank american au costat-o Sylvie Goulard locul în noua Comisie. Candidatura sa a fost respinsă de PE în octombrie.
Tot atunci au fost respinşi şi social-democrata Rovana Plumb (S&D) din România, care candida la Transporturi, şi popularul ungar Laszlo Trocsanyi (PPE), care candida la postul de comisar al Vecinătăţii şi Extinderii.
Judecătorii de la polul financiar al Tribunalului de la Paris, care anchetează în acest caz din iulie 2017, au convocat 15 persoane, inclusiv eurodeputaţi şi cadre din partid în vederea inculpării, scrie L'Express.
Audierile, conduse de judecătoarea Charlotte Bilger, au început la 15 noiembrie, cu o primă inculpare, a directorului financiar al MoDem Alexandre Nardella, acuzat de ”complicitate la derurnare de fonduri publice” şi ”tăinuire”.
Interogatorii urmează să iabă loc până la 6 decembrie, când preşedintele MoDem François Bayrou urmează să fie audiat la Tribunalul din Paris, potrivit unor surse apropiate dosarului.
Deschiderea unei anchete preliminare a Parchetului Parisului, în iunie 2017, a antrenat demisia lui Bayrou din postul de ministru al Justiţiei, dar şi pe cele ale lui Marielle de Sarnez din postul de ministru al Afacerilor Europene şi a lui Sylvie Goulard din cel de ministru al Armatelor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...