La 26 aprilie 1986, reactorul numărul 4 al centralei sovietice Cernobîl din nordul Ucrainei a explodat, în cursul unui test de securitate, ceea ce a provocat cea mai mare catastrofă nucleară civilă din istorie, relatează AFP, care aminteşte cum s-au derulat exact evenimentele în noaptea fatidică şi în zilele ce au urmat.
Conducerea centralei Cernobîl a decis să profite de o oprire planificată a reactorului pentru a face un test de securitate. La ora 1.23 şi patru secunde a început testul, iar înainte ca minutul fatal să se încheie, a avut loc o creştere necontrolată a puterii generate, ceea ce a declanşat două explozii puternice, urmate de incendii.
“Ora 1.24: explozii puternice. Tijele sistemului de control şi protecţia s-au oprit”, scrie un inginer care se ocupa de reactor în jurnalul său.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Miezul reactorului este distrus, iar un nor puternic radioactiv s-a ridicat în atmosferă. O parte dintre particule se depune în jurul centralei, dar vântul împinge elemente radioactive către alte regiuni ale ţării, către Belarus, Rusia, dar şi până în Europa Occidentală. Norul radioactiv stă deasupra României circa o săptămână.
Potrivit oamenilor de ştiinţă sovietici, aproximativ 4% dintre cele 190 de tone de substanţe radioactive din centrală sunt eliberate în mediul înconjurător şi se propagă către alte zone. Cea mai mare parte a cantităţii ajunge în Belarus, dar 40% se răspândeşte în Ucraina şi Europa.
În centrala de la Cernobîl, un angajat moare pe loc. Trupul său nu este găsit niciodată. Un altul moare câteva ore mai târziu, la spital.
Primii pompieri ajunşi la faţa locului pentru a împiedica extinderea incendiului la reactorul numărul trei, alăturat, sunt expuşi unui nivel enorm de radiaţii. Alte 28 de persoane mor în săptămânile următoare, victime ale iradierii, iar 600 îşi pierd viaţa în primele patru luni.
Circa 600.000 de persoane implicate în eforturile de salvare şi curăţare sunt expuse la doze mari de radiaţie. Acestea nu sunt echipate cu instrumente de monitorizare a nivelului exact, dar se pare că este vorba de aproximativ 165 de milisiverţi. Dozele de radiaţii de peste 10 milisiverţi pun în pericol sănătatea umană.
În faţa catastrofei, autorităţile sovietice păstrează tăcerea, cu preţul punerii populaţiei în pericol. Evacuarea oraşului Pripiat aflat la trei kilometri distanţă de centrală şi unde locuiau 48.000 de oameni, inclusiv familiile angajaţilor de la Cernobîl, începe abia în după-amiaza zilei de 27 aprilie, adică la o zi şi jumătate după catastrofă.
Lumea nu ştie nimic despre tragedie. Alerta este dată două zile mai târziu, la 28 aprilie, de Suedia, după ce autorităţile detectează un nivel neobişnuit de mare de radioactivitate.
Agenţia sovietică de presă TAS publică atunci o primă informare, iar în cursul serii anunţă, într-o ştire de cinci rânduri, că un “accident” s-a produs la Cernobîl.
Amploarea catastrofei este cunoscută numai în mediile apropiate liderilor sovietici.
În Ucraina, legea tăcerii domneşte în continuare. Cu ocazia paradei tradiţionale de 1 mai, elevii mărşăluiesc ca de obicei pe străzile din Kiev, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deşi vântul îşi schimbase cu o zi înainte direcţia şi împinsese norul radoactiv deasupra capitalei ucrainene.
Populaţia primeşte primele sfaturi de protecţie din partea autorităţilor abia în prima săptămână din luna mai. Şeful statului, Mihail Gorbaciov, are prima declaraţie publică abia la 14 mai.
La aproape trei săptămâni după catastrofă, autorităţile se decid, în cele din urmă, să trimită majoritatea elevilor din Kiev în tabere de odihnă şi le permit mamelor să îşi ia concedii.
Între timp, la centrala de la Cernobîl, autorităţile încearcă în van să toarne apă în reactor, înainte de a arunca din elicopter circa 4.000 de tone de plumb şi nisip peste centrala distrusă.
Reactorul este răcit abia în luna mai, ceea ce deschide calea pentru construcţia unui sarcofag temporar, din beton. Lucrările durează şase luni.
Celelelalte trei unităţi ale centralei continuă să funcţioneze până când, sub presiunea comunităţii internaţionale, ultimul dintre ele este oprit definitiv în decembrie 2000.
Ancheta a arătat că această catastrofă a fost provocată de erori de manipulare, dar şi de probleme de proiectare ale reactorului sovietic de tip RBMK.
După ani de tergiversări, primele lucrări la un nou sarcofag, mai sigur, din plumb, încep în 2010, dar sunt oprite în repetate rânduri, din lipsă de fonduri. Potrivit proiectului, sarcofagul va rezista cel puţin 100 de ani.
În total, circa cinci milioane de oameni au fost expuşi la un nivel periculos radiaţii. Aproximativ 6.000 de copii au făcut în anii de după catastrofă cancer la tiroidă, după ce au băut lapte contaminat cu iod radioactiv. Cincisprezece dintre ei au murit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...
