Facebook anunţă progrese în modearea conţinutului care poate conduce la violenţe, în legătură cu atacul sângeros de la 6 ianuarie la Capitoliu, din cauza cărora fostul preşedinte republican Donald Trump este judecat de Senat cu privire la ”incitare la insurecţie”, relatează AFP.
”Am luat multe măsuri vizând în mod expres atacurile de la Capitoliu, pentru a ne asigura că ne jucăm bine rolul”, a subliniat joi vicepreşedinta gigantului însărcinat cu reglementarea conţinutului Monika Bickert.
Platforma a interzis în total 890 de miliţii şi mişcări înarmate - adică 3.000 de pagini şi peste 19.000 de grupuri -, o mare parte înainte de ceremonia certificării victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, a amintit ea în această conferinţă de presă.
În timpul atacurilor şi după aceea, Facebook a comunicat cu forţele de ordine, pe care le-a ajutat să identifice persoane care publicau imagini în care apăreau la Capitoliu.
O lună mai târziu, Statele Unite continuă să se întrebe cum s-a putut întâmpla ca sute de susţinători ai lui Doanld Trump să pătrundă violent în sediul Congresului american, şocând ţara şi lumea.
Miliardarul newyorkez se află în colimator, din cauza acuzaţiilor sale repetate şi micinoase de fraudă electroală.
Însă numeroase ONG-uri şi aleşi arată cu degetul şi reţelele de socializare - pe care mişcări violente s-au putut organiza de ani de zile, au răspândit zvonuri false şi au recrutat numeroşi utilizatori.
Facebook a început să blochze mesaje cu sloganul ”Stop the steal” (”Opriţi furtul” alegerilor) în noiembrie, însă doar dacă acestea incitau la violenţă.
În ianuarie, după atac, ”am observat că această expresie era asociată apologiei atacurilor sau violenţei în general şi am decis, astfel, să nu o mai autorizăm deloc”, a amintit Monika Bickert.
TRUMP INTERZIS, VÂNĂTOAREA COMPLOTIŞTILOR
Gigantul californian, la fel ca vecinii săi din Silicon Valley, şi-a înăsprit până la urmă toul împotriva fostului preşedinte, căruia i-a interzis accesul pe platforme, în urma luării cu asalt a Capitoliului.
Facebook îi vânează, de asemenea, pe complotiştii QAnon - o mişcare conspiraţionistă de extremă dreapta ai cărei membri sunt convinşi că Donald Trump trebuie săsalveze lumea de elite pedofile şi corupte.
În total, peste 3.000 de pagini, 100.000 de grupuri şi 500 de evenimente legate de această nebuloasă au fost şterse.
Platforma şi-a exprimat de asemenea satisfacţia faţă de progrese înregistrate de tehnologiile sale în domeniul inteligenţei artificiale, care au permis o reducere a prevalenţei conţinuturilor pline de ură sau violente.
”În al patrulea trimestru, la 10.000 de vizionări de conţinut, au fost şapte sau opt discursuri ale urii”, subliniază vicepreşedintele Facebook însărcinat cu integritatea, Guy Rosen.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...