Evghenia Guţul, guvernatoarea regiunii autonome găgăuze, s-a întors miercuri din a doua sa vizită în Rusia şi, deşi au existat zvonuri că va fi arestată când va ajunge în Republica Moldova, a intrat în ţară fără incidente, ba, mai mult, a fost aşteptată la aeroportul din Chişinău de susţinători, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Başcana Găgăuziei, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, a intrat în conflict cu autorităţile centrale din cauza simpatiilor sale pro-Moscova. Aleasă lider al regiunii anul trecut, ea s-a întors miercuri din a doua sa călătorie în Rusia în decurs de o lună cu promisiuni de asistenţă din partea Kremlinului.

"Principalul lucru este că m-am întors cu veşti bune", a declarat Eugenia Guţul în faţa a zeci de susţinători strânşi în faţa aeroportului. "Prietenii şi partenerii noştri din Federaţia Rusă ne vor sprijini întotdeauna", i-a asigurat ea.

Printre promisiunile pe care le-a anunţat se numără un acord pentru ca Moscova să furnizeze locuitorilor Găgăuziei carduri de plată ruseşti "Mir" care să le permită să primească bani de la "parteneri" neidentificaţi.

Oficialii moldoveni au respins declaraţiile lui Guţul ca fiind promisiuni fără sens. Ministrul finanţelor, Petru Rotaru, a declarat că aceste carduri nu funcţionează în Moldova.

Guţul, care s-a întâlnit cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, cel puţin în timpul primei sale vizite în Rusia, de la începutul lui martie, susţine că administraţia pro-europeană de la Chişinău prigoneşte Găgăuzia, care are statut de autonomie.

Au circulat zvonuri că Guţul va fi arestată la întoarcerea din Rusia, dar a intrat în Moldova fără incidente. Miercuri, procurorii au declarat că au finalizat ancheta privind acuzaţiile că Guţul ar fi fost implicată în finanţarea ilegală a unui partid politic legat de crima organizată.

Populată în principal de etnici turci creştini ortodocşi, Găgăuzia a avut o relaţie dificilă cu autorităţile centrale din Moldova de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, din cauza poziţiei sale pro-ruse.

În baza acordului de autonomie semnat în anii 90, başcanul Găgăuziei este membru în guvernul Republicii Moldova, însă preşedinta prooccidentală Maia Sandu a refuzat să semneze decretul în cauză pe motiv că Guţul a fost ales cu ajutorul partidului oligarhului fugar Ilan Şor, care a fost scos în afara legii.

Şor, condamnat în lipsă anul trecut la 15 ani de închisoare în legătură cu o fraudă de un miliard de dolari, organizează proteste împotriva guvernului Sandu din exilul său din Israel. Partidul care îi poartă numele a fost scos în afara legii de Curtea Constituţională, dar între timp au fost înfiinţate alte partide care se bucură de sprijinul lui.

Maia Sandu a denunţat invazia Moscovei în Ucraina şi a indicat Rusia şi corupţia înrădăcinată ca fiind cele mai mari ameninţări la adresa suveranităţii moldoveneşti. Ea s-a concentrat pe o campanie de aderare la Uniunea Europeană, cu planuri de a organiza un referendum pe această temă în cursul acestui an. Miercuri, ea s-a întâlnit cu studenţii din principalul oraş din Găgăuzia, Comrat, şi le-a spus că obiectivul său principal este de a lupta împotriva corupţiei şi de a oferi o viaţă mai bună tuturor locuitorilor din Moldova, una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Poliţia din Comrat a intrat în conflict pentru scurt timp cu zeci de localnici proruşi care cereau să se întâlnească cu Sandu.

CITEȘTE ȘI Preşedinta Maia Sandu s-a dus la Comrat, după ce guvernatoarea prorusă Evghenia Guţul a ameninţat că Găgăuzia se va separa de Republica Moldova. Cum a fost întâmpinată şefa statului. Reacţie furibundă din partea lui Ilan Şor

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.