Europenii au anunţat crearea unui sistem de troc cu scopul de a-şi păstra comerţul cu Iranul şi a evita totodată sancţiuni americane, sfidându-l pe Donald Trump, care a îndemnat marţi la ”izolarea” regimului ”corupt” de la Teheran, relatează AFP.
Această iniţiativă vizează să salveze acordul în dosrul nuclear iranian de la Viena din 2015, în pofida ieşirii zgomotoase a Statelor Unite din acest text în mai.
”Concret, statele membre ale Uniunii Europene (UE) vor instaura o entitate legală pentru a facilita tranzacţii financoare legitime cu Iranul”, a explicat şefa diplomaţiei UE Federica Mogherini, într-o declaraţie citită luni seara împreună cu ministrul iranian de Externe Javad Zarif la New York.
”Acest sistem le va permite companiilor europene să continue să facă comerţ cu Iranul (...) şi ar putea să fie deschis altor parteneri în lume”, a adăugat ea, la finalul unei reuniuni a celor şase ţări care fac în continuare parte din acord.
De la tribuna ONU, Donald Trump nu a replicat acestei iniţiative, însă el a cerut marţi ”tuturor naţiunilor să izoleze regimul iranian atât timp cât agresiunea sa continuă”, iar celor care importă ţiţei brut iranian să-şi ”reducă substanţial” achziţiile de la această ţară.
”Vehiculul dedicat” european (Special purpose vehicle - SPV) va funcţiona ca un sistem de troc sau o bursă de schimb pe baza vânzării de petrol iranian - principala resursă a ţării.
CAMERĂ DE COMPENSAŢIE
”Asta seamănă cu o cameră de compensaţie. Atunci când noi importăm petrol din Iran, banii vor fi vărsaţi SPV. Dacă este vândută, apoi, o maşină de către o societate europeană în Iran, plata va interveni prin SPV”, a explicat pentru AFP un diplomat european.
Acest mecanism vizează să ”imunizeze” cumpărătorii şi vânzătorii prin evitarea tranzacţiilor în dolari care ar putea să-i expună unor sancţiuni americane, a explicat o sursă diplomatică franceză.
”Petrolul este singura contraparte pe care Iranul o poate da (...). El permite veniturilor din petrol să fie utilizate pentru importarea de bunuri”, potrivit acestei surse.
Acordul încheiat în 2015 este menit să împiedice Iranul să se doteze cu bomba atomică, scoţând totodată ţara din izolarea economică, printr-o ridicare a sancţiunilor care o strangulează.
Însă, ieşind din acord, Donald Trump a reimpus o serie de sancţiuni dure vizând de asemenea întreprinderile sau ţările care ar continua să facă afaceri cu Teheranul.
Sub această ameninţare, multe dintre marile grupuri (Total, Daimler, între altele) foarte angajate în Statele Unite au încetat de-atunci orice activitate cu Iranul, de teama represaliilor americane
La 4 noiembrie, un nou val de sancţiuni va viza în mod direct exporturile de petrol iranian şi operaţiunile bancare cu această ţară, care se va trezi de facto deconectată de la circuitele fiannciare internaţionale.
RISC DE ESCALADARE REGIONALĂ
Noile canale de plată este necesar să le ofere ”asigurări actorilor economici”, a subliniat în faţa presei Federica Mogherini.
Este vorba de asemenea despre apărarea veniturilor economice aşteptate de Iran în schimbul rămânerii sale în acord şi renunţării sale la programul nuclear militar.
”Pentru a salva acordul, avem nevoie de soluţii concrete care să apere căile de plată şi comerţul cu Iranul”, a insistat ministrul german de Externe Heiko Maas.
Europenii se tem că Iranul ar putea să-şi reia altfel programul nuclear şi să declanşeze o cursă a înarmării cu arma atomică în regiune.
Ei sunt îngrijoraţi de asemenea de o slăbire a poziţiei preşedintelui iranian Hassan Rohani, un apărător puternic al acordului nuclear, dar care, pentru moment, nu a cules beneficiile scontate, ceea ce este în favoarea elementelor celor mai radicale ale regimului.
”Dacă fronturile se înăspresc, nimic nu va merge bine, nimic nu va mai fi simplu, totul va deveni mai dificil şi mai periculos. Acest drum va conduce la un imps şi la pericolul unei escaladări regionale”, a avertizat şeful diplomaţiei germane.
Preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat luni pentru postul NBC News că ţara sa ales să rămână, pentru moment, în acordul nuclear.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.