Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că este puţin probabil ca ţara sa să adere la Uniunea Europeană în 2028, o dată vizată de unele alte ţări din Balcanii de Vest care speră să adere la bloc, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Nu cred că vom face parte din Uniunea Europeană în 2028", a declarat Vucic la o conferinţă de securitate Globsec din Praga. „Nu se va întâmpla (aderarea la UE), nu-mi mint poporul”.

„Şi cred că dacă unii dintre noi ar putea deveni membri ai UE, acest lucru nu se poate întâmpla înainte de 2030, dar aceasta este doar evaluarea mea”, a adăugat el. „Ce s-ar putea întâmpla între timp, nimeni nu ştie”.

Comentariile lui Vucic au venit la două zile după ce Serbia a încheiat un acord istoric în domeniul armamentului cu compania franceză Dasault Aviation prin achiziţionarea a 12 noi avioane de luptă Rafale, într-o schimbare majoră faţă de cooperarea sa în domeniul apărării cu Moscova.

Pentru a adera la UE, Serbia trebuie să îşi îmbunătăţească democraţia, statul de drept, sistemul judiciar, economia şi să elimine corupţia şi crima organizată.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.