Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat sâmbătă că va prezenta Parlamentului propunerea de reintroducere a pedepsei cu moartea, după tentativa de puci din 15 iulie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El a subliniat că Occidentul şi criticile sale “nu contează”.

„Guvernul nostru va prezenta (proiectul de reintroducere a pedepsei cu moartea – n.r.) în Parlament. Şi sunt convins că Parlamentul îl va aproba, iar când va ajunge în faţa mea, eu îl voi ratifica”, a spus Erdogan în cursul unui discurs la Ankara.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El nu a precizat când va ajunge proiectul în Parlament.

Peste 35.000 de persoane au fost arestate în Turcia după tentativa de puci eşuată, potrivit Guvernului.

Amploarea acestor măsuri de retorsiune au generat provocare în rândul ONG-urilor şi în Occident, care se tem că starea de urgenţă instaurată de Guvern va fi folosită ca pretext pentru a zdrobi opoziţia.

Pe de altă parte, autorităţile afirmă că aceste măsuri excepţionale sunt necesare pentru a elimina ameninţările persistente la adresa statului şi amintesc că 241 de persoane au fost ucise în timpul tentativei de puci.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.