Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat joi un vaccin împotriva covid-19 aparţinând companiei francezo-austriece în domeniul biotehnologiei Valneva - care devine cel de-al şaselea vaccin anticovid recomandat adulţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Societatea Valneva, cu sediul la Nantes, dezvoltă un vaccin cu virus inactivat - o tehnologie mai tradiţională decât cea a ARN mesager.

Acesta este de altfel unul dintre argumentele laboratorului, care estimează că acest vaccin ar putea convinge persoane încă nevaccinate să se vaccineze.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”EMA a recomandat acordarea unei autorizaţii de punere pe piaţă a vaccinului” Valneva destinat persoanelor ”cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani”, anunţă într-un comuncat agenţia.

”În urma unei evaluări aprofundate, Comitetul Medicamentelor de Uz Uman (CHMP) al EMA a conchis prin consens că datele cu privire la vaccin sunt solide şi răspund criteriilor UE în domeniile eficienţei, siguranţei şi calităţii”, precizează ea.

Valneva s-a confruntat cu o serie de probleme în prvinţa acestui vaccin.

În seprembrie 2021, Guvernul britanic, care i-a dat o comandă de 100 de milioane de doze, şi-a reziliat contractul, o dezamăgire pentru întreprindere, care i-a doborât cursul la bursă.

În mai, UE, care avea un acord de 60 de milioane de doze până în 2023, a anunţat că vrea să rezilieze comanda, în contextul unei importante producţii mondiale.

Valneva a propus, în schimb, un plan, într-o încercare de remediere a situaţiei în mod acceptabil, pe care Comisia Europeană (CE) urmezază să-l analizeze.

Într-un nou episod al acestui foileton, vineri, compania a îndemnat la mai multe comenzidin partea statelor membre UE, pentru a putea menţine acest contract.

Alte cnci vaccinuri anticovid au fost aprobate în UE - vaccnurile cu ARN mesager ale alianţei americano-germane Pfizer-BioNTech, companiei americane Moderna, ale laboratorului brtitanic AstraZeneca şi concurentului american al acestuia Johnson & Johnson, pe bază de vector viral, şi vaccinul Novavax.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.