Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat vineri că a aprobat folosirea în caz de urgenţă în Uniunea Europeană (UE) a tabletei împotriva covid-19 a Merck - care nu a primit încă o autorizare completă de punere pe piaţă, relatează AFP.
”Medicamentul, care nu este autorizat în prezent în UE, poate să fie folosit în tratarea adulţilor bolnavi de covid-19 care nu au nevoie de oxigen suplimentar şi care prezintă un risc mare să dezvolte o formă gravă” a bolii, anunţă într-un comunicat EMA.
Tratamentul se administrează timp de cinci zile, câte două tablete pe zi.
El urmează să fie distribuit prin filiala Merck în Europa, MDS.
EMA a mai anunţat că examinează folosirea unei pastle produse de către Pfizer - tot în caz de urgenţă.
”EMA începe această examinare pentru a ajuta autorităţile naţionale care pot decide utilizarea precoce a acesteia împotriva covid-19, de exemplu în situaţii de urgenţă”, a anunţat în comunicat autoritatea de reglementare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...