Miliardarul Elon Musk le-a înmânat duminică două cecuri de un milion de dolari unor alegători din Wisconsin şi a promis plăţi mai mici altora care vor contribui la alegerea unui candidat conservator la instanţa supremă a statului, în cadrul unei alegeri atent monitorizate, relatează Reuters.
CEO-ul Tesla, unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui american Donald Trump, a înmânat cecuri supradimensionate la un miting în Green Bay, încercând să stârnească entuziasmul pentru alegerile pentru Curtea Supremă a statului, care este deja cea mai scumpă cursă judiciară din istoria SUA.
Musk a declarat că va plăti, de asemenea, susţinătorilor 20 de dolari pentru fiecare alegător pe care îl vor recruta în următoarele două zile.
El a declarat că cheltuieşte banii pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la o cursă în care liberala Susan Crawford pare să fie în avantaj faţă de conservatorul Brad Schimel.
„De fapt, suntem în pericol serios de a pierde alegerile”, a spus el. „Trebuie să scoatem un iepure din pălărie”.
Competiţia de la 1 aprilie va decide înclinaţia ideologică a instanţei supreme a statului, care va analiza dreptul la avort, dreptul la muncă şi, eventual, regulile electorale. Tehnic nepartizană, cursa este văzută ca un referendum timpuriu asupra lui Trump într-un stat competitiv din punct de vedere politic.
Musk a avertizat că instanţa ar putea redefini districtele legislative într-un mod care ar putea determina republicanii lui Trump să piardă locuri în Camera Reprezentanţilor din SUA.
„Cred că acest lucru va fi important pentru viitorul civilizaţiei. Este atât de semnificativ”, a spus Musk.
Până săptămâna trecută, grupurile afiliate lui Musk au cheltuit cel puţin 17,5 milioane de dolari pentru susţinerea lui Schimel, potrivit Centrului Brennan pentru Justiţie al Universităţii din New York - mai mult de o cincime din cele 81 de milioane de dolari cheltuite în total pentru această cursă.
Procurorul general al statului Wisconsin, democratul Josh Kaul, a intentat un proces pentru a bloca donaţia lui Musk, însă Curtea Supremă a statului a decis că aceasta poate continua, potrivit Washington Post.
Musk a cheltuit mai mult de 250 de milioane de dolari pentru a contribui la alegerea lui Trump anul trecut, mult mai mult decât orice altă persoană, iar apariţia sa în Wisconsin a arătat dorinţa sa de a se implica şi în cursele electorale.
Trump l-a împuternicit pe Musk să supravegheze un efort fără precedent de reducere a guvernului federal, care a dus la închiderea efectivă a mai multor agenţii şi la concedierea a zeci de mii de lucrători.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.