Două cargouri iraniene care erau blocate de la înceăutul lui iunie în Brazilia au fost eliberate şi au ridicat ancora în weekend, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Curtea Supremă a Braziliei a dispus săptămâna trecută ca gigantul petrolier brazilian Petrobras, cotat pe Bursa de la New York, să le furnizeze combustibil celor două nave, reţinute în această ţară de teama unor sancţiuni americane.

Administratorul portului Paranaguá, în statul Paraná (sud), a anunţat că cargoul Termeh a pornit sâmbătă către alt port brazilian unde urma să încarce porumb.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Cargoul Bavand, încărcat deja cu porumb, o pornit în noaptea de sâmbătă către duminică spre Iran, unde urmează să ajungă în aproximativ 30 de zile.

Compania Petrobras a confirmat că a alimentat cu carburant cele două nave.

Iranul a ameninţat gigantul sud-american cu suspendarea importurilor de porumb şi altor produse braziliene, în cazul în care grupul petrolier nu aprovizina cargourile imobilizate la Paranagua.

Cargourile Bavand şi Termeh, care aparţin companiei iraniene Sapid Shipping, se aflau în Brazlia de la 8 iunie şi, respectiv, 9 iunie.

Petrobras şi-a explicat decizia de a nu le alimenta afirmând că firma care deţine cele două nave iraniene se află pe o listă neagră a agenţiei federale americane OFAC, însărcrinată cu sancţiunile financiare.

Această companie petrolieră a subliniat că dacă ”furniza combustibil acestor nave, risca să intre pe această listă, ceea ce ar conduce la mari prejudicii”.

Acest incident a avut loc într-un context în care tensiunile la Golful Persic au fost relansare recent de retragerea Statelor Unite, în mai 2018, din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şireimpunerea unor sancţiuniamericane dure Teheranului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.