Preşedintele american Donald Trump i-ar fi cerut şefului său de cabinet Mick Mulvaney să blocheze ajutorul militar destinat Ucrainei, de ordinul sutelor de milioane de dolari, cu aproximativ o săptămână înainte de convorbirea telefonică cu omologul său Volodimir Zelenski, în cursul căreia l-a presat ca ţara să îl investigheze pe fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden, au declarat luni doi oficiali importanţi ai administraţiei de la Casa Albă, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trump a fost îngrijorat în primul rând de corupţia din Ucraina şi ca Europa să suporte mai mult din povara financiară a susşinerii apărării Ucrainei, a spus unul dintre oficiali.

Nu există nicio dovată că Joe sau Hunter Biden ar fi comis vreo ilegalitate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Publicaţia Washington Post a fost prima care a scris despre faptul că Trump i-a cerut lui

Mulvaney să blocheze ajutorul militar pentru Ucraina, în valoare de aproape 400 de milioane de dolari.

Citând trei oficiali din administraţie, care au cunoştinţă despre discuţiile interne, Washington Post a relatat că oficiali ai Biroului pentru Buget şi Management au transmis solicitarea lui Trump Pentagonului şi Departamentului de Stat, la o şedinţă comună a agenţiilor de la jumătatea lunii iulie.

Potrivit publicaţiei, oficialilor din administraţie li s-a cerut să spună parlamentarilor că amânarea ajutorului este rezultatul unor ”proceduri între agenţii”, fără să ofere alte informaţii.

Informaţiile despre ordinul lui Trump de a bloca ajutorul pentru Ucraina înainte de apelul telefonic efectuat în 25 iulie ar putea declanşa întrebări şi speculaţi legate de motivele proşedintelui.

Vineri, CNN a relatat că Trump l-a presat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îl investigheze pe fiul fostului viepreşedinte american Joe Biden, Hunter, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Informaţia referitoare la discuţia telefonică este inclusă într-o plângere efectuată de un informator la Inspectorul General al Comunităţii pentru Informaţii, a declarat pentru CNN o altă persoană apropiată situaţiei.

Duminică, Trump a declarat că a discutat despre Biden cu preşedintele ucrainean într-o perioadă în care Ucraina aştepta ajutorul militar din partea SUA, dar că nu a făcut nimic incorect.

Controversa tot mai mare a provocat tensiuni în Partidul Democrat legate de posibila declanşare a procedurii de destituire a preşedintelui, partidul analizând reacţia sa la incident. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, şi-a înăsprit retorica faţă de acest caz în timpul weekendului, nu a cerut începerea procedurilor pentru demitere, dar nici nu a respins această posibilitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.