Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relatează The Times of India.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Duminica trecută, poliţia din Maldive a arestat doi miniştri, împreună cu alte două persoane, ale căror identităţi nu au fost dezvăluite, pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui ţării, Mohamed Muizzu.

Fathima Shamnaz Ali Saleem, ministru de stat la Ministerul Mediului, şi fostul său soţ, Adam Rameez, ministru la cabinetul preşedintelui, se numără printre persoanele reţinute.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Arestările au avut loc în urma unei anchete care a început după ce au apărut suspiciuni cu privire la activităţile lor. Poliţia nu a dezvăluit detalii specifice cu privire la natura magiei negre sau la dovezile care au condus la arestări, însă cazul a stârnit o mare atenţie.

Potrivit Liberation, Fathima Shamnaz Ali Saleem este acuzată că l-a vrăjit pe preşedintele Maldivelor, Mohamed Muizzu, pentru a obţine un alt post guvernamental. Poliţia nu a confirmat încă motivele reţinerii sale.

Shamnaz Saleem şi Adam Rameez au fost amândoi figuri proeminente în politica din Maldive. Shamnaz a făcut parte din Consiliul Local al capitalei împreună cu preşedintele Muizzu, pe vremea când acesta era primar al oraşului Male. După alegerea lui Muizzu ca preşedinte în noiembrie 2023, Shamnaz a fost numită ministru de stat la Muliaage, reşedinţa oficială a preşedintelui, înainte de a fi transferată la Ministerul Mediului. În ceea ce-l priveşte pe Adam Rameez, fostul ei soţ, cunoscut ca fiind un apropiat al lui Muizzu, acesta dispăruse din peisajul public în ultimele cinci luni.

La patru zile după ce a fost arestată, Shamnaz a fost suspendată din funcţia de ministru de stat la Ministerul Mediului. În aceeaşi zi, Rameez a fost, de asemenea, suspendat din funcţia sa de la cabinetul preşedintelui.

Acuzaţiile de magie neagră au stârnit un amestec de şoc şi neîncredere în rândul publicului din Maldive. Practica vrăjitoriei nu este anecdotică sau surprinzătoare în acest stat insular. Locuitorii desfăşoară în mod obişnuit ceremonii tradiţionale, crezând că vor obţine favoruri sau îşi vor vrăji adversarii. Magia neagră, deşi face parte din folclorul multor culturi, este rareori asociată cu scandalurile politice moderne. Cazul a ridicat întrebări cu privire la influenţa credinţelor tradiţionale în politica contemporană şi la măsura în care acestea pot afecta guvernarea, scrie The Times of India.

Preşedintele Mohamed Muizzu nu a făcut nicio declaraţie oficială cu privire la arestări sau la acuzaţii, lăsând publicul şi mass-media să speculeze. Lipsa comunicării oficiale nu a făcut decât să alimenteze zvonurile, sporind incertitudinea din jurul acestui caz.

Cu palmieri, ape turcoaz şi hoteluri de lux, Maldivele sunt foarte populare printre turişti, în special printre cei foarte bogaţi, dar ONG-urile denunţă în mod regulat reprimarea drepturilor omului în această ţară. Potrivit Amnesty International, "poliţia a folosit în mod regulat forţa în mod ilegal pentru a reprima demonstraţiile, iar apărătorii drepturilor omului au suferit represalii".
 
În arhipelag coexistă două sisteme juridice distincte. Vrăjitoria nu este pedepsită de codul penal. Dar în această ţară în care islamul este religie de stat, în conformitate cu legea islamică (Sharia), a face vrăji se pedepseşte cu şase luni de închisoare.
 
În aşteptarea verdictului anchetei asupra lui Fathima Shamnaz Ali Saleem, Maldive a fost lipsită de secretarul său de stat pentru schimbările climatice, într-un moment în care arhipelagul se află în prima linie a încălzirii globale. Creşterea nivelului mării ar putea face ţara practic nelocuibilă până la sfârşitul secolului, potrivit experţilor ONU în domeniul mediului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.