Doi fraţi srilankezi, islamişti, care s-au aflat între kamikaze, au jucat un rol-cheie în atentatele din duminica Paştelui, pe această insulă din Asia de Sud, soldate cu 320 de morţi şi care ar fi fost comise ca represalii faţă de masacrul de la Christchurch, în Noua Zeelandă, relatează AFP.
Atentate sinucigaşe au provocat adevărate carnagii, în diminica Paştelui, în trei hoteluri de lux şi trei biserici, în plină slujbă, la Colombo.
Autorităţile atribuie baia de sânge mişcării islamiste locale National Thowheeth Jama'ath (NTJ) şi caută să afle dacă aceasta a primit un sprijin logistic internaţional.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
NJT nu a revendicat, însă, atacurile, spre deosebire de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), care a afirmat că ele au fost fapta unor ”combatanţi SI”.
Alt atentat sinucigaş a eşuat duminică, la un al patrulea hotel de lux, la Colombo, au declarat pentru AFP surse din cadrul poliţiei.
Cei doi fraţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, ale căror nume nu au fost dezvăluite, erau de origine înstărită, fiind fiii unui bogat comerciant de mirodenii.
Potrivit unor poliţişti, aceşti suspecţi, care au murit în atacuri, conduceau o ”celulă teroristă” familială şi jucau un rol-cheie în cadrul NJT.
Însă anchetatorii nu ştiu încă dacă atacurile sunt fapta acestei singure ”celule” sau a unor echipe separate, dar coordonate. Nu se ştie, în această fază, dacă cei doi fraţi erau în contact cu ceilalţi kamikaze.
Cei doi fraţi şi-au luat sâmbătă câte o cameră la hotelurile de lux Cinnamon Grand şi Shangri-La, situate pe faleză, la Colombo. Ei s-au detonat fiecare în hotelul la care s-a cazat, duminică dimineaţa, la micul dejun, aproape în acelaşi moment.
Un al patrulea hotel, adiacent celor trei care au fost vizate, se afla pe lista obiectivelor în duminica Paştelui.
Un bărbat care plănuia să comită un atentat sinucigaş a venit la acest hotel cu o zi înainte. Atunci când s-a dus, duminică dimineaţa, la micul dejun, rucsacul încărcat cu explozivi nu a explodat, dintr-o cauză încă necunoscută.
”Atunci când a avut loc explozia de la Shangri-La, acest bărbat a ieşit în grabă din hotel (...). Pista sa a condus la un motel situat imediat în afara Colombo”, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul poliţiei, care a cerut protecţia anonimatului, întrucât nu a fost autorizat să se exprime în mod public.
Înconjurat de forţe de ordine, duminică după-amiaza, la periferia de sud, Dehiwala, suspectul s-a detonat, omorând doi trecători.
SINUCIDERE ÎMPREUNĂ CU COPIII
”Din ceea ce am văzut în imagini de telesupraveghere, toţi aceşti kamikaze purtau rucsaci foarte grei. Păreau să fie dispozitive sumare, fabricate local”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.
Forţele de ordine au arestat duminică 40 de persoane în legătură cu atentatele, în care au fost rănite 500 de persoane.
Unul dintre cei doi fraţi a dat informaţii false despre identitatea sa la înregistrarea la recepţia hotelului, însă celălalt şi-a scris aevărata adresă. Acest lucru a ghidat poliţia până la reşedinţa lor familială, la Orugodawatta, la nord de Colombo, la doar câteva ore după explozii.
”Atunci când forţele speciale s-au dus acolo să ancheteze, soţia unuia dintre fraţi a detonat explozivi, omorându-se împreună cu cei doi copii”, a declarat un reprezentant al poliţiei.
Trei membri ai unei echipe de comando din cadrul poliţiei au fost ucişi în deflagraţie, care a provocat surparea tavanului.
”Aceasta este o celulă teroristă operată de către o familie”, a declarat alt anchetator. ”(Fraţii) aveau banii şi motivaţia. Ei conduceau celula şi presupunem că influenţau restul familiei”.
Mai mulţi membri ai acestei familii se află, în prezent, pe mâna poliţiei.
Ancheta vrea să determine dacă a existat o influenţă străină în radicalizarea lor şi cum au ajuns cei doi fraţi dintr-o familie înstărită să ia parte la aceste atentate.
”Elementele pe care le avem în acest stadiu arată că ei şi-au informat familia apropiată cu privire la ceea ce se pregăteau să facă”, a declarat altă sursă din cadrul poliţiei.
”Se pare că erau inspiraţi de grupări teroriste străine, dar în ce măsură aveau legături directe nu este clar”, potrivit acestei surse.
Primele elemente ale anchetei arată că atentatele din Sri Lanka au fost comise ca represalii faţă de recentul masacru la moschei din Christchurch, în Noua Zeelandă, a anunţat marţi în Parlament adjunctul ministrului srilankez al Apărării Ruwan Wijewardene.
NTJ a făcut, în urmă cu zece zile, obiectul unei alerte difuzate serviciilor de poliţie, potrivit căreia gruparea pregătea atentate sinucigaşe vizând biserici şi Ambasada Indiei la Colombo.
O polemică creşte cu privire la faptul dacă autorităţile au luat sau nu măsurile de securitate preventive adecvate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...