Atacurile aeriene ruseşti asupra sudului Ucrainei au avariat în cursul nopţii silozuri de cereale şi depozite într-unul dintre porturile fluviale de pe Dunăre, o facilitate cheie pentru transportul de cereale, a declarat miercuri guvernatorul regiunii Odesa, relatează Reuters.
"Teroriştii ruşi au atacat regiunea Odesa, de două ori, noaptea trecută, cu drone de atac", a declarat guvernatorul Oleh Kiper pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Ţinta principală a fost infrastructura portuară şi de cereale din sudul regiunii", a precizat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Unul dintre porturile de pe Dunăre a fost lovit de bombardamentele inamice, care au avariat depozitele şi instalaţiile de depozitare a cerealelor. Incendiile au fost stinse rapid de către Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă", a declarat guvernatorul, fără a preciza dacă este vorba despre portul Reni sau Izmail.
Lovitura a vizat portul Reni, a scris ulterior şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, Andrii Iermak, pe Telegram. Nu s-au înregistrat victime, a precizat el.
O sursă din industrie a declarat pentru Reuters că portul a continuat să funcţioneze după atac.
Atacurile ar fi fost filmate de pe partea românească a malului Dunării, potrivit postărilor de pe reţeaua socială X:
Reni port 16 August orcs are bombing the port. Not any military value,just terror. pic.twitter.com/FAOmj79NeR
— George (@GeorgeStangaROM) August 16, 2023
Romanians film how the Ukrainian port of Reni is attached. It is straight on the border with Romania.
— Lord Bebo (@MyLordBebo) August 16, 2023
Air Defense fails … proper air defense seems to be missing fully … seems to be just high caliber machine guns. pic.twitter.com/qjQ52vl70U
Forţele aeriene ucrainene au declarat că au distrus 13 drone lansate de Rusia deasupra regiunilor Odesa şi Mikolaiv din sud, dar nu a fost imediat clar câte drone a lansat Rusia.
Anterior, forţele aeriene ucrainene anunţaseră că un grup mare de drone ale armatei ruse a intrat în regiunea gurilor Dunării şi s-a îndreptat spre portul fluvial Izmail, aflat în apropiere de graniţa cu România.
Grupurile de social media au raportat că au auzit tiruri ale sistemelor de apărare aeriană în zona din apropierea celor două porturi dunărene, Izmail şi Reni.
Guvernatorul Oleh Kiper le-a cerut locuitorilor din districtul Izmail, în jurul orei 1:30, să se pună la adăpost, dar a anulat alerta de raid aerian o oră mai târziu.
Prin porturile ucrainene de pe Dunăre erau transportate un sfert din exporturile de cereale înainte ca Rusia să se retragă din acordul susţinut de ONU care asigura un transport sigur pe Marea Neagră. De atunci, porturile Izmail şi Reni au devenit principala rută de ieşire, cerealele fiind trimise pe barje către portul Constanţa pentru a fi expediate mai departe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.