Kremlinul a catalogat decizia Statelor Unite de a nu acorda viză delegaţiei Rusiei la ONU drept ”o încălcare a obligaţiilor internaţionale, relatează Euronews.
Zece delegaţi ruşi urmau să se ducă la Adunarea Generală a ONU, însă potrivit Ministerului rus de Externe, Washingtonul a refuzat să le acorde viză.
”Este o încălcare directă a obligaţiilor internaţionale ale Washingtonului, pentru că nu este vorba despre o vizită bilaterală, ci despre delegaţia rusă la AG a ONU (...). Or aceste reglementări au fost încălcate. Acest lucru cere cu siguranţă o reacţie destul de dură din partea Moscovei şi, suntem siguri, a ONU”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului.
Potrivit autorităţilor ruse, oficiali americani ar fi restituit documentele cuprivire la cererea vizei afirmând că au fost depuse prea devreme.
”Americanii consideră această organizaţie ca organizaţia lor «domestică». Ei nu înţeleg diferenţa între statutul internaţional al ONU şi teritoriul american. Pentru ei, este o sală de cinema privată, unde pun diverse filme şi în care sunt liberi să lase sau nu să intre pe cineva”, denunţă un membru al Camerei civice a Federaţiei ruse, Piotr Tolstoi.
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov nu doreşte ca lucrurile să rămână aşa şi subliniază că vrea să discute cu secretarul de Stat american Mike Pompeo.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.