Parlamentul din Kosovo a aprobat joi un acord de închiriere a 300 de locuri într-una dintre închisorile sale către Danemarca, pentru o perioadă de 10 ani şi contra unei sume de 200 de milioane de euro, relatează AFP şi Reuters.
Din 120 de deputaţi, 86 au votat pentru, şapte împotrivă, niciunul nu s-a abţinut, iar un deputat nu a participat la vot, a declarat preşedintele Parlamentului, Glauk Konjufca.
Potrivit proiectului de lege prezentat de guvern, în baza unui acord negociat în urmă cu doi ani între Danemarca şi Kosovo, Pristina va închiria 300 de celule de la închisoarea din Gjilan, localitate situată în partea de centru-est a Kosovo.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Celulele, care vor fi amplasate într-o închisoare reconstruită, sunt destinate să reţină infractorii condamnaţi din ţări din afara Uniunii Europene care urmau să fie expulzaţi din Danemarca după executarea pedepselor.
"Este o veste foarte bună", a declarat ministrul danez al justiţiei, Peter Hummelgaard, la scurt timp după vot. "Reconstrucţia închisorii din Kosovo poate începe acum, pentru ca aceasta să fie pregătită să primească infractori condamnaţi la expulzare din Danemarca", a adăugat el într-un comunicat de presă. "Acest lucru trimite un semnal clar infractorilor străini: viitorul lor nu este în Danemarca şi nu ar trebui să îşi ispăşească pedepsele aici", a subliniat ministrul danez.
Ministrul kosovar al justiţiei, Albulena Haxhiu, a declarat, după vot, că "acest acord este o dovadă de încredere şi respect reciproc între cele două ţări".
Cele 200 de milioane de euro plătite de Danemarca vor fi alocate pentru îmbunătăţirea instituţiilor penale ale ţării şi pentru proiecte de energie regenerabilă, potrivit textului de lege.
Danemarca nu va putea trimite în Kosovo persoane condamnate pentru terorism sau crime de război şi nici deţinuţi care suferă de boli mintale, iar un gardian danez va veni să lucreze alături de gardienii locali.
Ţara scandinavă a recurs la această soluţie ca să facă faţă supraaglomerării din închisori.
Atunci când acordul a fost anunţat pentru prima dată în 2021, a stârnit îngrijorări cu privire la tratamentul deţinuţilor în Kosovo. Danemarca a declarat că aceştia vor fi trataţi la fel şi că se vor aplica aceleaşi reguli ca în închisorile de acasă.
Închisorile şi centrele de detenţie din Kosovo sunt deseori afectate de violenţă între deţinuţi, corupţie, expunerea la opinii religioase sau politice radicale, lipsa asistenţei medicale şi violenţă din partea personalului, au declarat grupurile de apărare a drepturilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.