Un cutremur a fost resimţit luni la Roma, imediat după ora locală 5.00 (6.00, ora României), care nu a cauzat pagube, potrivit primelor constatări ale salvatorilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompierii au anunţat că au primit numeroase apeluri telefonice de la persoane care voiau să se informeze despre seism - a căreii magnitudine a fost estimată la 3,3 de către Institutul Naţional italian de Geofizică şi Vulcanologie.

Situat în parte deasupra plăcii euroasiatice şi în parte deasupra plăcii africane, care se deplasaează către Balcanii de Nord, o bună parte a teritoriului italiei prezintă un risc seismic ridicat.

Un cutremur a zguduit la 6 aprilie 2009 oraşul medieval Aquila şi regunea centrală în care se află şi a omorât peste 300 de oameni. Tot atâţia oameni au murit în cutremurul de la Amatrice, la 24 august 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.