Votul conservatorilor britanici în vederea desemnării succesorului premierului demisionar Theresei May se încheie luni, după care rezultatele urmează să fie anunţate marţi, o cursă pentru putere în care excentricul şi controversatul Boris Johnson, campionaul susţinătorilor Brexitului, este marele favorit, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, fostul primar al Londrei şi un fost ministru de Externe, luptă împotriva lui Jeremy Hunt, în vârstă de 52 de ani, actualul şef al diplomaţiei brtanice.

Mai puţin în cazul unei uriaşe surprize, victoria ar urma să nu-i scape lui ”BoJo”, cum este supranumit uneori, care este dat învingător de sondaje şi de casele de pariuri.

Potrivit unei anchete de opinie publicată de blogul conservator Conservativehome, el ar urma să obţină 73% din voturi.

Cei 160.000 de membri ai Partidului Conservator îi departajează pe cei doi. votul se înceheie luni, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României), iar rezultatele urmează să fie anunţate marţi dimineaţa.

Învingătorul urmează să fie desemnat lider al Partidului Conservator şi să se prezinte miercuri în faţa reginei Elizabeth a II-a, care îi va încredinţa responsabilitatea de a forma Guvernul.

Viitorul premier va avea apoi greaua responsabilitate de a reuşi acolo unde Theresa May a eşuat - să pună în aplicare Brexitul, într-o ţară în continuare profund împărţită asupra acestei probleme, la trei ani după referendumul de la 23 iunie 2016.

Viitorul şef al guvernului urmează să gestioneze, de asemenea, alt dosar fiebinte - imobilizarea, vineri, de către Iran, a Stena Impero, un petrolier care naviga sub pavilion britanic, aflat la originea unor noii tensiuni la Goful Persic.

Cunoscut prin gafele sale, Boris Johnson provoacă o mare nemulţumire în rândul adversarilor Brexitului, dintre care mulţi consideră aderarea sa la ieşirea din UE - cu doar câteva luni înaintea referendumului din 2016 - drept un mijloc de a-şi atinge ambiţiile persoanle.

Zeci de mii de persoane au ieşit sâmbătă pe stradă, la Londra, pentru a spune ”Da Europei” şi ”Nu lui Boris”.

CALEA ”OPTIMISMULUI”

Pentru a obţine victoria, Boris Johnson joacă cartea salvatorului Brexitului - prevăzut iniţial la 29 martie, dar amânat până la 31 octombrie - şi îşi laudă hotărârea, ”optimismul”. ”Acolo unde este voinţă, există o soluţie”, spune el.

Brexitul, dă el asigurări, va avea loc la 31 octombrie, chit că regatul va ieşi fără acord (”no deal”), dacă UE refuză să redeschidă negocieri, cum a anunţat deja.

Numai că perspectiva unui divorţ fără acord, temut de mediile economice, nu se maii bucură de unanimitate în rândul conservatorilor.

Ministrul Finaţelor Philip Hammond a anunţat duminică, la BBC, că îşi va prezenta demisia de onoare în cazul victoriei lui Boris Johnson.

”Presupunând că Boris Johnson devine viitorul premier, înţeleg că condiţiile sale pentru a servi în Guvernul său ar include acceptarea unei ieşiri fără acord la 31 octombrie, iar acesta nu este un lucru la care aş putea adera vreodată”, a declarat el.

Hammond, un susţinător al unui Brexit blând, a subliniat că va demisiona înainte să i se ceară să-şi facă valiza, sau că funcţia sa încetează de facto odată cu sfârşitul Guvernului Theresa May.

Pare oricum improbabil ca Philip Hammond să rămână în funcţie cu Boris Johnson la Downing Street, însă declaraţiile sale ilustează opoziţia cu care riscă să se confrunte acesta din urmă în săptămânile care urmează.

Părăsirea clubului european fără acod ar constitui o ”umilire”, a apreciat, la rândul său, ministrul Justiţei David Gauke,care a anunţat la rândul său, în Sunday Times, că va demsiiona dacă Boris Johnson ajunge la putere.

Ziarul The Guardian scrie că ”marşul triumfal al lui Boris Johnson către Downing Street" ar putea ”să fie frânat de o serie de demisii atent planificate ale miniştrilor de rang înalt, care se vor retrage (în băncile Parlamentului) cu dorinţa de a contracara orice mişcare către un Brexit fără acord”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.