Britanicii au decis prin referendumul din iunie ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană, iar Londra se pregăteşte pentru doi ani de negocieri după declanşarea divorţului, prin invocarea Artocolului 50 al Tratatului de la Lisabona, scrie The Associated Press, care prezintă principalele evenimente care au condus la Brexit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

2013

23 ianuarie - premierul britanic David Cameron promite un referendum pe tema calităţii Regatului Unit de stat membru al Uniunii Europene în cazul în care Partidul Conservator obţine o victorie în următoarele alegeri generale. El face această promisiune cu scopul de a obţine susţinerea aripii eurosceptice din cadrul propriei formaţiuni.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

2014

18 septembrie - alegătorii scoţieni hotărărsc prin referendum să rămână în cadrul Regatului Unit ci nu să devină un stat independent.

2015

7 mai - alegătorii britanici aleg un Guvern conservator majoritar. Cameron confirmă, în discursul prin care revendică victoria în alegere că va avea loc un referendum cu privire la păstrarea sau nu de către Marea Britanie a calităţii de stat membreu UE.

2016

20 februarie - Cameron anunţă că a negociat cu liderii UE un acord care va oferi regatului un ”statut special”. El confirmă că va face campanie ca Marea Britanie să rămână în blocul Celor 28. Referendumul este programat în iunie.

21 februarie - Cameron suferă o lovitură puternică, după ce unul dintre aliaţii săi conservatori apropiaţi, Boris Johnson, se alătură taberei ”Leave”.

16 iunie - cu o săptămână înainte de referendum, deputata laburistă Jo Cox, din cadrul campaniei ”Remain”, este asasinată de extremistul Thomas Mair, care a strigă ”Marea Britanie pe primul loc” (”Britain First”) înainte să o ucidă.

23 iunie - 52% dintre britanicii care prezintă la urne se pronunţă în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Pe măsură ce sunt anunţate rezultatele consultării, liderul Ukip Nigel Farage proclamă că această zi ar trebui să fie considerată ”Ziua Independenţei” Marii Britanii.

24 iunie - Cameron anunţă că va demisiona în urma rezultatului referendumului, deoarece Marea Britanie are nevoie de un ”leadership proaspăt” care că conducă ţara într-o nouă direcţie.

11 iulie - ministrul britanic de Interne Theresa May devine premierul-ales al Marii Britanii, după ce contracandidaţii săi în alegeri se retrag

2 octombrie - May anunţă că Marea Britanie va declanşa procesul de părăsire a UE până la sfârşitul lui martie 2017. Pentru a face acest lucru, este necesar ca Guvernul britanic să invoce Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

2017

24 ianuarie - Curtea Supremă britanică stabileşte că este necesar ca Parlamentul să aprobe declanşarea de către Guvern a Brexitului înainte de invocarea Articolului 50.

13 martie - Parlamentul britanic aprobă un proiect de lege care acordă Guvernului autoritatea să invoce Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona în vederea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Premierul scoţian Nicola Sturgeon anunţă că intenţionează să organizeze al doilea referendum pe tema independenţei Scoţiei către sfârşitul lui 2018 sau începutul lui 2019.

20 martie - Guvernul britanic anunţă că va declanşa Brexit pe 29 martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.