Irlanda de Nord a raportat, luni, peste 1.700 de cazuri de infectare cu Covid-19, cel mai mare număr înregistrat din luna ianuarie.
Potrivit BBC, 1.776 de cazuri au fost înregistrate luni, după 537 duminică, 1.402 sâmbătă şi 1.380 vineri.
BBC notează că varianta Delta a devenit predominantă în regiune.
De asemenea, s-a înregistrat un deces, numărul total ajungând la 2.163.
Şi numărul pacienţilor internaţi a crescut, ajungând la 109, din care şapte sunt la terapie intensivă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.