Pompierii italieni au recuperat vineri la prânz corpul fiicei magnatului tehnologiei Mike Lynch, ultima dispărută în naufragiul unui iaht de lux care a avut loc luni, în largul Siciliei, soldat cu şapte morţi, inclusiv miliardarul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După descoperirea unui prim corp luni, cel al bucătarului de la bord, trei bărbaţi şi trei femei au fost daţi dispăruţi în urma naufragiului "Bayesian", luni în zori, în largul Porticello, în apropiere de Palermo.

Corpul lui Mike Lynch, în vârstă de 59 de ani, a fost recuperat joi.

Acest om de afaceri extrem de bogat, supranumit ”Bill Gates-ul britanic”, sărbătorea împreună cu prieteni, colaboratori şi avocaţi achitarea sa, în iunie, într-un proces de fraufă în Statele Unite, în care ar fi putut să fie condamnat la ani de închisoare.

Fiica sa, Hannah, în vârsră de 18 ani, o feministă convinsă potrivit prietenilor săi, tocmai luase examenele de sfârşit de an şi a obţinut un loc să studieze Literatura Engleză la Universitatea Oxford, scrie presa britanică.

Între victime se află Jonathan Bloomer, preşedintele Consiliului de Administraţie al Morgan Stanley International, o filială a băncii americane, şi al asigurătorului Hiscox, soţia acestuia Judy, şi Chris Morvillo, un avocat care l-a apărat pe Mike Lynch în procesul din Statele Unite, şi soţia acestuia, Neda.

SCOATERE LA SUPRAFAŢĂ COSTISITOARE

Cabinetul de avocatură Clifford Chance, la care lucra Chris Morvillo, i-a adus vineri un omagiu avocatului şi soţiei acestuia şi a anunţat că are ”inima frântă de această dispariţie tragică”.

Jonathan Bloomer şi soţia sa Judy ”erau persoane incredibile şi o sursă de inspiraţie pentru mulţi”, a declarat joi familia lor într-un comunicat. ”Împreună timp de cinci decenii, singura noastră alinare este că sunt în continuare împreună azi”.

Supervelierul de lux, de 56 de metri lungime, s-a scufundat în câteva minute, luni în zori, în urma trecerii bruşte a unei tornade.

Cincisprezece persoane au fost salvate, inclusiv şase pasageri.

Rapiditatea cu care s-a scufundat iahtul şi faptul că celelate vapoare din jurul lui nu au fost afectate ridică întrebări, mai ales dacă chila cu lest, contraponderea catargului impozant, era coborâtă sau ridicată în timpul furtunii.

Patronul grupului naval The Italian Sea Group, propriaterul şantierului naval Perini Navi, care a construit Bayesian, a arătat cu degetul o eroare umană.

”Tot ceea ce s-a petrecut arată o lungă serie de greşeli. Pasagerii nu trebuiau să fie în cabine, nava nu trebuia ancorată” în acele condiţii meteo, a declarat Giovanni Costantino într-un interviu, joi, cotidianului Corriere della Sera.

Bayesian, proprietatea familiei Lynch, era dotat cu un catarg de 75 de metri, cel mai înalt catarg de aluminiu din lume, potrivit site-ului Charter World.

Delicata şi complicata operaţiune de ridicare la suprafaţă probabil că va costa aproximativ 15 milioane de euro şi va dura ”şase până la opt săptămâni”, potrivit unui oficial care a condus operaţiunea de recuperare a navei de croazieră Costa Concordia, care s-a scufundat în largul Italiei în 2012.

În vederea recuperării iahtului, catargul ar putea să fie demontat pe fiundul mării, iar vaporul să fie ridicat apoi cu ajutorul unei macarale uriaşe şi unei ecipe de 40 de scafandri specializaţi, a declarat sud-africanul Nick Sloane cotidianului La Repubblica.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.