Coreea de Nord urmează să înceapă să-şi vaccineze populaţia împotriva covid-19 în noiembrie, anunţă vineri presa de stat, după ce a declarat victoria ţării împotriva noului coronavirus în august, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acesta este primul anunţ oficial al unui program de vaccinare anticovid al Phenianului de la începutul pandemiei covid-19.

”În paralel cu administrarea responsabilă a vaccinului, trebuie să le recomandăm tuturor cetăţenilor să poarte o mască, începând din noiembrie, pentru a-şi proteja propia sănătate”, a anunţat dictatorul Kim Jong Un, citat de agenţia oficială nord-coreeană de presă (Korean Central News Agency, KCNA).

Experţi în domeniul sănătăţii din Coreea de Nord cred că nivelul anticorpilor dobândit în timpul valului covid-19 confirmat în mai urmează să scadă până în octombrie, a anunţat Kim Jong Un.

KCNA nu precizează vineri de unde provin vaccinurile anticovid.

Regimul a respins anul trecut vaccinuri anticovid AstraZeneca de care urma să beneficieze în cadrul programului COVAX al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), din cauza unor îngrijorări cu privire la efectele secundare, potrivit unui grup de reflecţie sud-coreean.

Coreea de Nord, sărăcită şi izolată de la începutul pandemiei, a confirmat o răspândire a variantei omicron a SARS-CoV-2 la Phenian în urmă cu aproximativ patru luni.

În august, Kim Jong Un a declarat victoria împotriva virusului şi a ordonat ridicarea ”sistemului de prevenţie de urgenţă maximă a epidemiilor” în ţară, după ce cazurile declarate în mod oficial au ajuns la zero.

Site-ul specializat NK News, cu sediul la Seul, scrie că Phenianul ar fi primit deja vaccinuri de la principalul său aliat - China.

În rapoarte de caz, Nordul vorbeşte despre ”pacienţi atinşi de febră” şi nu despre ”pacienţi bolnavi de covid-19”, aparent din cauza lipsei unei capacităţi de testare.

Presa de stat scrie că Nordul a înregistrat aproape 4,8 de milioane de infecţii şi doar 74 de morţi din cauza covid-19 în rândul celor 26 de milioane de locuitori, adică o rată oficială a mortalităţii de 0,002%.

Experţi, inclusiv de la OMS, pun la îndoială de mult timp statisticile Phenianului cu privire la covid-19, dar şi declaraţiile potrivit cărora epidemia a fost controlată.

Coreea de Nord are unul dintre cele mai rele sisteme de sănătate din lume, cu spitale prost echipate, puţine unităţi de terapie intensivă şi niciun medicament pentru tratarea covid-19, potrivit experţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.