Coreea de Nord a condamnat o decizie a SUA de a trimite o scrisoare către statele membre ONU în care le cere ţărilor să trimită înapoi în ţară toţi muncitorii nord-coreeni, relatează The Guardian.
Misiunea Coreei de Nord la ONU a informat miercuri că scrisoarea demonstrează că Washingtonul „este din ce în ce mai hotărât privind acte ostile” împotriva Phenianului, chiar dacă oficial doreşte dialog.
Phenianul a precizat că scrisoarea redactată de SUA alături de Marea Britanie, Franţa şi Germania a fost trimisă pe 29 iunie, în ziua în care preşedintele american Donald Trump a scris pe Twitter că ar dori să îi strângă mâna liderului nord-coreean Kim Jong-un şi să îl salute în zona demilitarizată din Peninsula coreeană.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Trump s-a întâlnit cu Kim duminică, devenind primul preşedinte american care a ajuns pe teritoriu nord-coreean. El a declarat că cei doi lideri au căzut de acord să înceapă discuţiile privind un acord de dezarmare nucleară.
„Ce nu putem trece cu vederea este că acest joc al scrisorii comune a fost implementat de misiunea permanentă a Statelor Unite la ONU sub ordinele Departamentului de Stat în aceeaşi zi în care preşedintele Trump a propus o întâlnire”, se precizează în comunicatul de presă al misiunii Coreei de Nord.
Scrisoarea a fost de fapt trimisă pe 27 iunie, Washingtonul cerând tuturor ţărilor să trimită înapoi toţi muncitorii nord-coreeni până la sfârşitul lui 2019.
Experţii ONU estimează că zeci de mii de nord-coreeni sunt trimişi în afara ţării în fiecare an, în mare parte în China şi Rusia, ei lucrând în condiţii deplorabile pentru a genera câştiguri pentru Phenian.
„Nu ne dorim cu disperare ridicarea sancţiunilor. Este ridicol ca Statele Unite să creadă că sancţiunile reprezintă rezolvarea tuturor problemelor”, informează misiunea Coreei de Nord.
Rezoluţiile ONU de sancţionare a Coreei de Nord au interzis orice contract nou cu muncitori nord-coreeni şi obligă toate ţările în care se află deja muncitorii să îi trimită înapoi până la sfârşitul lui 2019.
În scrisoare, cele patru ţări notează că doar 34 de naţiuni au depus rapoarte privind situaţia muncitorilor nord-coreeni.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.