Convenţia Naţională Republicană (RNC), marea adunare la care Donald Trump urmează să fie desemnat în mod oficial candidatul Partidului Republican în alegerile prezidenţiale din noiembrie, urmează să aibă loc până la urmă în Florida, şi nu în North Carolina, a anunţat şefa partidului Ronna McDaniel, relatează AFP.
”Suntem încântaţi să ţinem acceptarea de către Donald Trump a nominalizării republicane în marele oraş Jacksonville”, a anunat joi seara, pe Twitter, Ronna McDaniel.
”Florida este crucială pentru victorie. Abia aşteptăm să aducem această mare sărbătoare şi acest boom economic” în stat, a adăugat ea.
Preşedintele american anunţa recent că se afla în căutarea altui stat în vederea organizîrii evenimentului.
Convenţia era prevăzută iniţial de la 24 la 27 august la Charlotte.
Însă guvernatorul democrat al statului North Carolina Roy Cooper a anunţat că, prin aplicarea recomandărilor autorităţilor sanitare, consideră necesar să se aibă în vedere o adunare într-un format mai redus, la care să se respecte distanţarea socială şi la care să se poarte mască de protecţie.
Acest lucru l-a înfuriat pe locatarul Casei Albe care a deplâns, într-o serie de tweeturi, această decizie şi s-a declarat nevoit să caute alt stat, reproţându-i democratului că se află ”mereu într-o stare de spirit a izolării”.
”Asta ar fi pus în valoare magnifica North Carolina în întreaga lume şi ar fi adus sute de milioane de dolari statului”, aprecia Trump, care candidează la 3 noiembrie la al doilea mandat de patru ani.
Cotidianul The Washington Post (WP) dezvăluie însă că părţi mai confidenţiale ale Convenţiei urmează să aibă loc Charlotte, în vederea onorării unor contracte deja încheiate.
Preşedinta Comitetului Naţional al Partidului Republican Ronna McDaniel a precizat joi, într-un comunicat, că evenimentul urmează să aibă loc la 27 august, într-o sală cu o capacitate de 15.000 de locuri, în care Trump urmează să susţină discursul acceptării candidaturii, relatează Reuters.
Trump şi-a ales recent domiciliul în Florida, al cărui guvernator este Ron DeSantis,unul dintre princiaplii săi aliaţi.
Florida este considerat un stat crucial în care Trump urmează să-l înfrunte pe democratul Joe Biden la 3 noiemrbie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...