Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va susţine o reuniune de urgenţă, vineri, la ora 18.30, ora României, pentru a discuta atacul Rusiei asupra centralei nucleare Zaporojie, din Ucraina, relatează Reuters.
”SUA, Marea Britanie, Franţa, Irlanda, Norvegia şi Albania au solicitat organizarea, vineri, la ora 18:30, a unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite în urma atacului Rusiei de la centrala nucleară Zaporojie”, a precizat Olivia Dalton, purtătoarea de cuvânt a misiunii SUA la ONU, într-o postare pe Twitter.
Forţele ruse au cucerit, vineri, cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, însă incendiul din clădirea de instruire a fost stins, iar oficialli au declarat că centrala este, în prezent, în afara oricărui pericol.
Ministerul rus al Apărării a anunţat, iniţial, că incendiul a fost un ”atac monstruos” organizat de sabotorii ucraineni.
Mai multe state, printre care SUA şi Marea Britanie, sunt aşteptate să participe la reuniune.
ONU a fost în fruntea eforturilor diplomatice de mediere a conflictului din Ucraina, reunindu-se de mai multe ori pe parcursul ultimelor săptămâni.
Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat, miercuri, cu o majoritate covârşitoare, blamarea Rusiei pentru invadarea Ucrainei şi a cerut Moscovei să înceteze luptele şi să-şi retragă în totalitate forţele, acţiune care are ca scop izolarea diplomatică a Rusiei în cadrul organismului.
Conform declaraţiilor oficialilor, centrala este în afara oricărui pericol acum, însă personalul operează sub controlul forţelor ruse, în condiţii de luptă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.