Conservatorii îşi consolidează poziţia de favoriţi în vederea alegerilor legislative britanice de la 12 decembrie, arată două sondaje publicate sâmbătă, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cu trei săptămâni înainte de vot, tabăra premierului Boris Johnson este creditată pe primul loc în intenţiile de vot, cu 47%, cu trei puncte mai mult de cât în precedentul sondaj, urmată de Partidul Laburist cu 28%, un nivel neschimbat, potrivit unui sondaj săptămânal realizat de Opinium pentru publicaţia The Observer.

Aceeaşi tendinţă relevă o anchetă realizată de BMG pentru The Independent, care creditează Partidul Conservator cu 41% din intenţiile de vot, cu patru puncte procentuale mai mult faţă de un sondaj realizat la 10 noiembrie, în timp ce scorul Partidului Laburist este de 28%.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Tot potrivit acestui institut, Partidul Liberal Democrat al lui Jo Swinson este creditat cu 18% din intenţiile de vot, cu două puncte mai mult, în timp ce în sondajul Opinium este creditat cu 12%.

De la începutul campaniei, Partidul Conservator conduce detaşat în intenţiile de vot măsurate de institute de sondare.

Ancheta Opinium a fost realizată pe Internet, de la 20 la 22 noiembrie, pe un număr de 2.003 persoane.

Sondajul BMG a fost efectuat în perioada 19-21 noiembrie, pe un număr de 1.663 de persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.