Comuniştii şi susţinătorii opoziţiei liberale ruse manifestau separat, sâmbătă, la Moscova - un nou episod al unei importante mişcări de contestare, care agită de o lună capitala în urma excluderii unor candidaţi independenţi din alegerile locale prevăzute la 8 septembrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acest val de manifestaţii, care a început la jumătatea lui iulie, a fost reprimat ferm de poliţie, care a procedat în total la aproape 3.000 de arestări. Conducătorii contestării au fost încarceraţi, inclusiv principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Aleksei Navalnîi.

Această sâmbătă se anunţă mai calmă decât precedentele cinci weekenduri, iar o importanţă prezenţă era vizibilă sâmbătă pe străzile capitalei.

”MANIFESTAŢIE SOLITARĂ”

La ora locală 12.45 (şi ora României), la adunarea autorizată a comuniştilor, în apropiere de centrul oraşului, se aflau aproximativ 3.900 de persoane, potrivit ONG-ului White Counter, specializat în numărarea manifestanţilor.

În acelaşi loc, sâmbăta trecută, peste 50.000 de persoane s-au adunat la apelul opoziţiei liberale - o participare fără precedent la proteste, de la revenirea lui Vladimir Putin la Krelmlin, în 2012.

Mişcarea a izbucnit după respingerea, în mod oficial din cauza unor vicii de procedură, a înregistrării a aproximativ 60 de candidaţi inependenţi în alegerile pentru Parlamentul Moscovei. Însărcinată să valideze bugetul capitalei, această instanţă este alcătuit în prezent din susţinători loiali ai primarului pro-Kremlin Serghei Sobianin.

Consideraţi de obicei opozanţi ”toleraţi” ai Kremlinului, comuniştii s-au alăturat mişcării şi au îndemnat la manifestaţii în favoarea unor ”alegeri cinstite” - deşi candidaţii lor nu au fost respinşi - în acest miting pe bulevardul Saharov.

În urma refuzului primăriei de a autoriza o manifestaţie sâmbătă, mai mulţi susţinători ai liberalilor au îndemnat la manifestaţii de solidaritate, mai târziu, cu afişe de protest în mai multe locuri din oraş.

Această tehnică este folosită adesea de către manifestanţi în Rusia, pentru se exprima fără să fi obţinut o autorizaţie de la autorităţi. Ei pot să facă acest lucru, cu condiţia să respecte o distanţă de 50 de metri între fiecare manifestaţie, cum cere legea.

ACUZAŢII DE CORUPŢIE

Devenită o reprezentantă de prim-plan a mişcării, Liubov Sobol, o susţinătoare a lui Aleksei Navalnîi a publicat joi o înregistrare video în care îl acuză - în baza unor documente ca probă - pe preşeditele Parlamentului de faptul că deţine un apartament de lux care este departe să corespundă veniturilor sale declarate.

”Iată de ce ţin ei atât de tare de scaunele lor”, a acuzat ea pe Twitter.

Avocata în vârstă de 31 de ani a anunţat, cu o zi îniante, că iese dinre-o grevă a foamei în care a intrat în urmă cu patru săptămâni, în semn de protest faţă de respingerea candidaturii sale.

Organizaţia lui Navalnîi - Fondul Luptei împotriva Corupţiei - a acuzat-o pe adjuncta primarului Moscovei, însărcinată cu alegerile, de deturnarea unor miliarde de ruble din banii publici în gestionarea parcului imobiliar al municipalităţii. Fondul este vizat de-acum de o anchetă a justiţiei cu privire la o ”spălare” de bani.

Anchete penale au fost deschise de asemenea contra unui număr de 14 persoane, acuzate că au participat la ”tulbrări masive” sau ”violenţe împotriva forţelor de ordine”. este vorba despre studenţi, programatori, regizori sau activişti politici - care riscă până la zece ani de închisoare.

Evocând pentru prima oară această mişcare de contestare, un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat săptămâna aceasta orice ”criză politică” şi a apărat fermitatea poliţiei, acuzată de violenţe faţă de manifestanţi.

Imagini în care apare o tânără lovită în stimac de către un poliţist, aparent fără motiv, au provocat indignare, iar Ministerul de Interne a deschis o anchetă internă.

Alegerile la Parlamentul Moscovei, care au loc în paralel cu alte scrutine regionale şi locale în ţară, se anunţă dificile pentru candidaţii puterii, într-un context de nemulţumire socială şi de stagnare economică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.