Comitetul ONU însărcinat cu sancţiuni impuse Coreei de Nord, din care fac parte 15 state membre ale Consiliului de Securitate al ONU, cere Grupului său de experţi să ancheteze cu privire la tirurile de rachetă nord-coreene de joi, anunţă diplomaţi, relatează AFP.
Această solicitare a fost formulată în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a Comitetului vineri, cerută joi de către Statele Unite, în urma tirurilor Phenianului.
”Concluzia Comitetului a fost să ceară Grupului de experţi ONU să ancheteze cu privire la tirurile de rachete, ca o primă etapă”, a declarat pentru AFP un diplomat, sub acoperirea anonimatului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După aceea, ”vom vedea ce este posibil”, a declarat alt diplomat, tot sub acoperirea anonimatului, referindu-se la eventualitatea organizării de către Consiliul de Securitate al ONU a unei reuniuni pe tema ultimelor tiruri nord-coreene.
În cadrul reuniunii Comitetului a domnit ”un sentiment general de îngrijorare”, preciează el.
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri o rezoluţie prin care prelungeşte - până la 30 aprilie 2022 - mandatul experţilor ONU însărcinaţi să controleze aplicarea diverselor serii de sancţiuni economice impuse Phenianului.
Aceste sancţiuni au fost impuse Coreei de Nord în ultimii ani, la iniţiativa Statelor Unite.
Rezoluţia, adoptată în unanimitate de către cei 15 membri ai Consiliului, potrivit unor diplomaţi, cere Grupului de experţi un raport de etapă cel mai târziupână la 3 august 2021 şi un document final cel mai târziu la 28 ianuarie 2022.
MODEL NOU DE ”PROIECTIL TACTIC GHIDAT”
Mandatului experţilor urma să expire şi nu are legătură cu utimele tiruri de rachetă nord-coreene.
Prelungirea mandatului în plină criză a beneficiat însă de susţinerea Chinei şi Rusiei - care au cerut în 2020 o relaxare a sancţiunilor internaţionale impue Coreei de Nord.
Aceste sancţiuni, al căror obiectiv este să determine Phenianul să-şi oprească programele de înarmare balistică şi nucleară, vizează importuri nord-coreene de petrol şi exportul de cărbune, de produse textile şi de peşte.
Phenianul a anunţat vineri că tirul efectuat joi, din cauza căruia Statele Unite l-aupus în gardă, a fost tirul unui nou model de ”proiectil tactic ghidat”.
Două proiectile de acest tip - dodat cu un motor cu carburant solid - au fost testate, iar aceste teste ar putea constitui o încălcare a rezoluţiilor ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.