Comisia Europeană urmează să prezinte miercuri în linii mari ”paşaportul verde digital” menit să le permită europenilor să călătorească în interiorul Uniunii Europene - în cazul în care îndeplinesc condiiţile sanitare necesare, relatează Euronews.
Monumentele şi plajele goale nu mai provoacă mirare, de la Paris şi până pe coastele greceşti, în contextul în care călătoriile în Europa au fost oprite, aruncând indstria turismului într-o criză gravă.
Bruxellesul urmează să-şi prezinte miercuri planul cu privire la turism şi sănătate, denumit ”paşaportul verde digital”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acest plan urmează să le permită europenilor să plece în vacanţă în alte state membre UE, o revendicare urgentă a sectorului turismului, odată cu apropierea sezonului estival.
”Pentru noi, agenţiile de turism, acest certificat este o speranţă. Pentru că el va ajuta oamenii să călătorească din nou. De anul trecut, din martie 2020, activitatea turistică este foarte slabă”, declară directorul agenţiei belgiene de turism Eagle Travel David Reculez.
Potrivit Eurostat, numărul de nopţi în unităţi de cazare turistice a scăut cu peste jumătate în UE în 2020 faţă de anul dinainte. În ţări ca Grecia, Malta sau Cipru, scăderea depăşeşte 70%.
”Vedem că mulţi oameni vor să călătorească, dar vor să o facă totodatăîn mod sigur, fără să respecte reguli prea dure de carantină, spre exemplu”, declară David Reculez.
VACCIN, TEST NEGATIV SAU ANTICORPI
În cazul multora perspectiva unei prime călătorii post-covid prinde contur, iar alţii nu au aşteptat permisiunea.
Euronews s-a întâlnit cu o turistă spaniolă, blocată la Bruxelles, la prietenul său, de când ce Belgia şi-a închis frontiera. Ea speră ca lucrurile să se schimbe.
”Acest plan va ajuta oamenii să călătorească, pentru că se vor simţi mai în siguranţă, mediul va fi mai propice, mai ales în ţara pe care au ales să o viziteze. Cred că e o iniţiativă bună”, apreciază tânăra.
Siguranţa este prioriatea Bruxellesului în relansarea turismului.
Ideea planului este să le permită să călătorească celor care au fost vaccinaţi cu unul dintre vaccinurile aprobate de către Agenţia Euroeană a Medicamentului (EMA), dar şi persoanelor care prezintă un test negativ.
Paşaportul este necesar, pe de altă parte, să respecte protecţia datelor şi confidenţialitatea.
Alt obiectiv al planului este ca redeschiderea turismului să fie coordonată în toate statele membre UE, în vederea evitării unor decizii asimetrice.
”Vara se apropie cu paşi mari, iar mulţi profesionişti din turism aproape că nu mai au muniţie. Este cazul întreprinderilor, agenţiilor de voiaj, companiilor aeriene şi maritime. Vara asta trebuie să fie cea bună”, declară directorul European Travel Commission Eduardo Santander.
Turismul reprezintă aproximativ 10% din PIB-u european şi locuri de muncă unui număr de 30 de milioane de oameni.
Sectorul speră ca acest certificat de călătorie să fie gata până la jumătatea lui mai, pentru a salva sezonul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...