Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, miercuri, că încep lucrările de foraj pe secţiunea sud a magistralei de metrou M6 şi a precizat că proiectul se va încheia în 2027 – 2028, atunci când va exista această linie de metrou de la 1 Mai la Aeroportul Henri Coandă. El a adăugat că, după finalizarea lucrărilor, doreşte să dea M6 în administrarea Primăriei Capitalei cu tot cu sursa de finanţare.
Sorin Grindeanu a fost prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a primului utilaj de foraj operaţional pe secţiunea sud a Magistralei de Metrou M6.
”Colegii îmi spuneau că prima oară s-a discutat despre construcţia acestei magistrale pe vremea când domnul Emil Constantinescu era preşedinte, undeva la sfârşitul anilor ’90, când s-a semnat prima înţelegere cu Guvernul japonez şi azi venind aici i-am mulţumit Excelenţei sale, domnul ambasador al Japoniei pentru răbdarea pe care au avut-o cu noi ca să continue să finanţeze această magistrală. Undeva la finalul anului 2021, când am venit ministru la Transporturi găsisem proiectul anulat pentru că ministrul dinainte spusese că nu e rentabil să facem această linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă. Printre primele întâlniri pe care le-am avut, am avut cu ambasadorul Japoniei, exprimându-ne dorinţa de relua acest proiect şi de a continua să finanţeze. Le-am spus că acele nouă luni din perioada unora au fost o greşeală a istoriei şi începem să lucrăm la acest proiect”, a declarat Sorin Grindeanu.
El a adăugat că staţia Tokyo va face legătura cu 1 Mai într-o parte şi cu Aeroportul Henri Coandă în partea cealaltă.
”Suntem aici la staţia Tokyo, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte şi cu Henri Coandă în partea cealaltă. Pe acest tronson vorbim de 6,6 kilometri, de şase staţii. Astăzi, TBM va începe să foreze. Pe întreg tronsonul vor fi 4 TBM-uri, undeva în 2027-2028 de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă vom avea această magistrală M6”, a explicat ministrul Transporturilor.
El a mai afirmat că ministerul doreşte să dea magistrala M6 către Primăria Capitalei.
”Îmi doresc măcar după ce facem această magistrală M6 să o dăm către Primăria Generală, cu tot cu subvenţii, ca să fiu foarte bine înţeles. Dacă vrem să discutăm de sistem integrat de transport în Bucureşti, nu putem discuta de unele lucruri care se află la Primăria Bucureşti şi altele care se află la Ministerul Transporturilor. Şi ca să fiu clar, cu tot cu subvenţia care vine de la stat, că am văzut că unii spun alte lucruri”, a mai transmis Sorin Grindeanu.
Directorul General Metrorex, Mariana Miclăuş, a afirmat că primul utilaj TBM operaţional pe Secţiunea SUD a Magistralei 6 de metrou se află la start şi va face prima rotire marcând începerea activităţilor de foraj de la viitoarea staţie de metrou Tokyo până la staţia de metrou.
Pe lângă acest utilaj, denumit "Sfânta Maria" va fi activ şi al doilea, denumit ”Sfânta Ana", iar acestea vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele şase staţii şi şase interstaţii ale aliniamentului Magistralei 6, Secţiunea SUD, 1 Mai - Tokyo.
"Această zi marchează o nouă etapă de referinţă în concretizarea Magistralei 6 de metrou, un proiect major de infrastructură urbană care va îmbunătăţi semnificativ transportul public, gradul de mobilitate a populaţiei, traficul rutier şi viaţa oamenilor. Este o zi importantă pentru Bucureşti şi pentru extinderea reţelei de metrou. Prin finanţare de la bugetul de stat, din fonduri europene şi fonduri externe rambursabile JICA, Metrorex S.A. se numără printre cei care construiesc pentru oameni, pentru România, pentru un viitor sustenabil", afirmă Mariana Miclăuş.
Ea a mai adăugat că TBM-ul "Sfânta Maria" are o lungime de 97 de metri, cântăreşte aproximativ 600 de tone, iar capul de foraj are 6,60 metri. Viteza medie de înaintare a TBM este de 1,5 m pe oră, parcurs în care excavează circa 60 de metri cubi de pământ. Pe măsură ce excavează şi îndepărtează solul excavat, TBM-ul montează inelele de tunel. Transportul inelelor de tunel se realizează prin MSV (Multi Service Vehicle), vehicul special de transport care poate transporta până la 50 de tone. Media de montaj este de 13 - 14 inele per tunel, în 24 de ore, iar personalul care operează TBM-ul lucrează 24 de ore, în trei schimburi. Cu excepţia pauzelor necesare pentru mentenanţă, TBM-ul funcţionează continuu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...