Un comandant rus implicat în războiul preşedintelui rus Vladimir Putin din Ucraina a fost găsit împuşcat în biroul său. Colonelul Vadim Boiko, în vârstă de 44 de ani, care a fost implicat în campania de mobilizare a rezerviştilor, ar fi suferit ”răni multiple cauzate de glonţ”, relatează presa rusă, citată de „The Sun”.
Oficialul rus, tată a doi copii, a fost adjunctul şefului prestigioasei Şcoli Navale Superioare „Makarov Pacific” din Vladivostok.
El ar fi ajuns la muncă, a intrat în biroul său şi, la scurt timp, s-au auzit cinci împuşcături. Un alt ofiţer a auzit împuşcăturile şi apoi s-a dus în biroul lui Boiko, unde i-a găsit cadavrul.
Presa rusă a scris iniţial că este vorba despre o ”sinucidere”, acesta fiind cel mai recent caz în care un personaj important din Rusia moare în circumstanţe misterioase.
Povestea sinuciderii lui a fost însă rapid pusă sub semnul întrebării, deoarece colonelul ar fi trebuit să se împuşte de cinci ori în piept. De asemenea, nu a fost găsit niciun bilet de sinucidere. Agenţia de presă BAZA - care are legături strânse cu forţele de ordine - a precizat că echipa de criminalişti a găsit cinci cartuşe şi patru pistoale Makarov lângă colonelul decedat. BAZA a contestat şi modul în care colonelul s-ar fi putut împuşca în piept de cinci ori.
Boiko era însărcinat cu instruirea soldaţilor recrutaţi în cadrul mobilizării în masă anunţate de Putin, potrivit BAZA. El era însărcinat şi cu supravegherea armamentului şi muniţiei la academia de elită al cărui angajat era.
Luna trecută, cadavrul locotonent-colonelului Roman Malik, în vârstă de 49 de ani, a fost descoperit într-un şant din aceeaşi regiune, Primorie. Comandantul militar era responsabil cu înrolarea în districtul său, în campania de mobilizare a lui Putin. Iniţial suspiciunea a fost că oficialul s-ar fi sinucis, dar ulterior a fost deschisă o anchetă pentru crimă. Totuşi, cinci zile mai târziu, anchetatorii au anunţat că sinuciderea a fost cauza probabilă a morţii. Rudele şi prietenii lui Malik contestă însă concluzia, insistând că bărbatul era ”echilibrat şi încrezător în propria persoană”, potrivit canalului Telegram FederalPress. Căsătorit şi tată a doi copii, Malik a fost un veteran al războiului Rusiei în Cecenia, iar prietenii şi familia au negat cu fermitate că s-a sinucis. El era însărcinat cu înrolarea în districtul Partizan şi zonele învecinate din Primorie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.