Unsprezece palestinieni, inclusiv un băiat de 16 ani, au fost ucişi miercuri şi peste 80 au fost răniţi de gloanţe în timpul unui raid militar israelian în Nablus, scena unor ciocniri recurente şi mortale în nordul Cisiordaniei, potrivit AFP.
La New York, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, şi-a exprimat îngrijorarea că situaţia „din teritoriul palestinian ocupat este cea mai inflamabilă din ultimii ani”.
Uniunea Europeană a spus că este „profund îngrijorată”. „Este de cea mai mare importanţă ca toate părţile să lucreze pentru o revenire la calm şi la detensionare”, a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„Franţa condamnă toate actele de violenţă comise împotriva civililor” şi „face apel la toţi actorii să se abţină de la orice acţiune care ar putea alimenta spirala” violenţei, a declarat diplomaţia franceză într-un comunicat de presă.
Statele Unite s-au declarat „extrem de îngrijorate” de violenţa din Cisiordania.
De la începutul anului, din cauza conflictului israeliano-palestinian au murit 60 de palestinieni (inclusiv membri ai unor grupuri armate şi civili, precum şi minori) şi nouă civili (între care trei minori), un poliţist israelian şi unul ucrainean, conform unui bilanţ AFP realizat din surse oficiale israeliene şi palestiniene.
„Prioritatea noastră imediată trebuie să fie prevenirea escaladării ulterioare, reducerea tensiunilor şi restabilirea calmului”, a pledat Guterres.
În timp ce poliţia israeliană a indicat că îşi ridică nivelul de alertă, în special la Ierusalim, Ziyad al-Nakhala, secretarul general al grupării armate palestiniene Jihad Islamic, a denunţat o „crimă majoră”, la care „forţele de rezistenţă” au o „datorie” de a răspunde „fără ezitare”.
Incursiunea de miercuri în Nablus este cea mai periculoasă operaţiune a armatei israeliene în Cisiordania ocupată, cel puţin din 2005.
O mulţime compactă, inclusiv bărbaţi înarmaţi, a luat parte la înmormântarea a nouă dintre morţi în centrul oraşului. A zecea persoană a fost îngropată în tabăra vecină de refugiaţi palestinieni Balata.
Pe lângă adolescent, cei nouă bărbaţi care au fost împuşcaţi aveau vârste cuprinse între 23 şi 72 de ani. Al unsprezecelea mort, în vârstă de 66 de ani, a murit seara ca urmare a inhalării de gaze lacrimogene, potrivit Ministerului Palestinian al Sănătăţii.
Armata israeliană a declarat că a desfăşurat o „operaţiune antiteroristă” în zona autonomă palestiniană în timpul căreia „trei suspecţi urmăriţi şi implicaţi în atacuri armate (în Cisiordania) şi planificarea de atacuri în viitorul imediat au fost neutralizaţi”.
Forţele israeliene au înconjurat o clădire, înainte de a schimba focuri cu „suspecţii înarmaţi” care erau baricadaţi acolo, a spus armata, ceea ce au confirmat martorii pentru AFP.
În timpul operaţiunii, care a durat aproape patru ore, s-a tras cu pietre şi dispozitive explozive asupra soldaţilor, a adăugat armata, adăugând că niciunul dintre ei nu a fost rănit.
Cel puţin 82 de persoane au fost spitalizate cu răni, unele dintre ele în stare gravă, a declarat Ministerul palestinian.
Jihadul Islamic a spus că unul dintre comandanţii locali ai aripii sale militare se numără printre morţi. Gruparea armată din Nablus Areen al-Oussoud („Vizuina leului”) a declarat că printre cei 10 morţi se numără şase luptători din diferite facţiuni palestiniene.
Un jurnalist de la Palestine TV, Mohammed Al Khatib, a fost rănit în timpul incursiunii, a declarat pentru AFP un reporter de la postul public de televiziune.
Moustapha Shahine, un rezident, a auzit explozii şi împuşcături dimineaţa. „Un număr mare de soldaţi au luat cu asalt” centrul oraşului Nablus, a declarat el pentru AFP.
Forţele israeliene au înmulţit de aproape un an ceea ce prezintă drept operaţiuni „contrateroriste” în căutarea „suspecţilor” în nordul Cisiordaniei, în special în Nablus şi Jenin, bastionuri ale grupărilor armate palestiniene.
Pe Twitter, ministrul palestinian al Afacerilor Civile Hussein al-Sheikh a denunţat un „act criminal premeditat şi barbar” şi a cerut comunităţii internaţionale „să intervină imediat”.
Liga Arabă a condamnat „o crimă îngrozitoare”, în timp ce diplomaţia iordaniană a făcut apel la calm, spunând că „lucrează intens cu toate părţile pentru a realiza acest lucru”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.