China a trimis miercuri un milion de măşti Franţei, în lupta împotriva pandemiei covid-19, în contextul în care acest stat membru al Uniunii Europene (UE) se confruntă cu o penurie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un lot de un milion de măşti medicale a fost trimis cu avionul în Belgia.

Este vorba despre donaţii ale unor organizaţii de caritate chineze destinate Franţei, un ajutor în lupta împotriva răspândirii noului coronavirus, a precizat agenţia chineză oficială de ştiri China Nouă.

Grupul Alibaba, gigantul chinez al comerţului online, a anunţat la rândul său, într-un comunicat, aterizarea la Liège, în Belgia, a unui avion cargo care transportă măşti pentru mai multe ţări europene, între care şi Franţa.

Însă Alibaba nu a precizat despre câte măşti este vorba.

Franţa a trimis luna trecută 17 tone de material medical la Wuhan, oraşul chinez în care a apărut noul coronavirus în decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.