China a apărat miercuri un exerciţiu aerian comun cu Rusia, la o zi după sute de tiruri de avertisment sud-coreene vizând un avion rus, acuzat că a intrat într-o zonă revendicată atât de Coreea de Sud, cât şi de Japonia, relatează AFP.
Avioane de vânătoare sud-coreene au tras marţi - aproape 400 de focuri de avertisment - în urma unei presupuse încălcări de către un avion militar rus a spaţiului aerian al Insulelor Dokdo, aflate sub controlul Coreei de Sud, dar revendicate de Japonia sub numele de Takeshima.
Tokyo a protestat pe lângă Moscova în urma acestei intruziuni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Rusia a negat orice încălcare a spaţiului aerian şi a anunţat că avioane cu rază lungă de acţiune chineze şi ruse au organizat prima lor misiune de patrulare comună în regiunea Asia-Pacific.
Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian, a declarat miercuri că bombardiere aparţinând ţării sale au realizat împreună cu aeronave ruse o msiune de patrulare ”în spaţii aeriene ale Mării Japoniei şi Mării Chinei de Est”.
”Avioane din cadrul Forţelor aeriene ale celor două ţări au respectat scrupulos dreptul internaţional şi nu au intrat în spaţiul aerian al altor ţări”, a subliniat Wu Qian într-o conferinţă de presă.
Potrivit purtătorului de cuvânt, această misiune de patrulare viza să aprofundeze parteneriatul cooperării strategice între China şi Rusia, să consolideze capacităţile unor operaţiuni comune ale forţelor lor armate şi ”să salveze stabilitatea strategică mondială”.
”Această operaţiune se înscrie în cadrul programului anual de cooperare între forţele armate chineze şi ruse şi nu vizează părţi terţe”, a declarat el.
Wu Qian nu a exclus organizarea altor misiuni de patrulare comune chinezo-ruse viitoare şi a subliniat că cele două armate intenţionează să-şi dezvolte relaţiile ”la noi cote istorice”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...