Regele Charles al III-lea şi regina Camilla au participat miercuri, la Edinburgh, la o ceremonie în onoarea recentei lor încoronări, unde au fost primiţi de o mulţime de susţinători şi de câţiva activişti împotriva monarhiei care au strigat ”Not My King”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit tradiţiei, cuplul regal a plecat în procesiune de la Palatul Holyroodhouse penttru a asista la o slujbă religioasă în Catedrala Saintt-Giles.

Însemnele puterii regale în Scoţia - coroana Scoţiei, sceptrul şi sabia de stat, denumite ”onorurile Scoţiei” - i-au fost prezentate suveranului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mii de oameni s-au adunat să vadă cuplul regal, însoţit de către prinţul William şi de soţia acestuia Kate, în timp ce s-au tras 21 de focuri de tun de pe meterezele Castelului din Edinburgh.

Scoţia ocupă un loc special în familia regală britanică - unde defuncta regină Elizabeth a II-a efectua sejururi cu regularitate şi unde a murit în septembrie în Castelul său Balmoral.

Însă susţinerea monarhiei este mai slabă în Scoţia, condusă de către un Guvern separatist, decât în Regatul Unit.

Premierul scoţian Humza Yousaf, în mod deschis republican, a fost prezent la catedrală, însă mai mulţi aleşi din Partidu Naţionalist Scoţian (SNP) au criticat această ceremonie.

La fel ca la precedentele vizite ale lui Charles în ţar, după urcarea pe tron, regele a fost primit de către activişti împotriva monarhiei cu pancarte cu mesajul ”Not My King” (”Nu eşti regele meu”) în mână.

Preluarea puterii de către Charles, mai puţin popular decât mama sa, Elizabeth, a trezit un curent republican în regat.

La încoronarea sa, la 6 mai, sute de manifestanţi în favoarea unei republici s-au adunat în Trafalgar Square şi au cerut abolirea monarhiei.

Şase activişti din cadrul grupării Republic, inclusiv şeful acesteia Graham Smith, au fost arestaţi şi eliberaţi seara, acţiuni din cauza cărora poliţia a fost criticată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.