Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte 40 au fost rănite într-o serie de atacuri în oraşele Harkov şi Odesa, în Ucraina, anunţă vineri autorităţile locale, la o zi după bombardamente sângeroase la Zaporojie soldate cu opt morţi şi 42 de răniţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Rachete, drone şi bombe planante au fost folosite împotriva regiunilor Odesa, Harkov şi Kiev”, a denunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Potrivit Forţelor Aeriene ucrainene, Rusia a tras cinci rachete, 92 de drone şi bombe planante în cursul nopţii de joi spre vineri, iar 62 de drone au fost doborâte.

La Harkov, al doilea cel mai important oraş ucrainean, situat în nord-estul ţării, în apropierea de forntiera cu Rusia, 25 de persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor locale.

La Odesa, un port important la Marea Neagră, o persoană a fost ucisă, iar alte nouă au fost rănite într-un atac care a avariat imobile locuite, potrivit autorităţilor locale.

Primarul oraşului a anunţat anterior ”oameni blocaţi la etajul trei al unui bloc” şi a anunţat operaţiuni de salvare.

Un atac cu dronă a vizat în noaptea de joi spre vineri oraşul portuar Odesa (sud) şi periferia acestuia, rănind cel puţin două persoane, a anunţat guvernatorul regiunii, Oleg Kiper.

Patru persoane au fost rănite în apropiere de Kiev, unde jurnalişti AFP au auzit răsunând sirene de alertă antiaeriană şi cel puţin două explizii deasupra capitalei ucrainene.

În timpul nopţii de miercuri spre joi, autorităţile militare de la Kiev au denunţat un atac ”masiv” rusesc cu 30 de drone, soldat cu doi răniţi.

Capitala a fost vizată de atacuri cu dronă aproape zilnic de la începutul lui noiembrie şi timp de 20 de zile în octombrie, potrivit Administraţiei Militare.

Bilanţul atacului rus de joila Zaporojie (sud) a crescut de la patru la opt morţi - inclusiv un copil -, a anunţat vineri guvernatorul regiunii.

”Numărul morţilor ăn urma atacului la Zaporojie a crescut la opt, inclusiv un copil de un an”, a anunţat Ivan Fedorov.

Alte 42 de persoane au fost rănite în acest atac, potrivit guvernatorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.