Cel puţin ţase persoane au fost ucise, iar alte 11 rănite, în două explozii, la o şcoală de băieţi, într-un cartier din Kabul, cu populaţie majoritară din minoritatea şiită hazara, anunţă poliţia afgană, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Două bombe artizanale au explodat în faţa Şcolii Abdul Rahim Shahid, în cartierul Dasht-e-Barchi, în vestul capitalei afgane, omorând şase persoane şi rănnd alte 11, potrivit unui bilanţ ”preliminar”, declară AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din kabul, Khalid Zadran.

O a treia deflagraţe a avut loc într-un centru de formare în limba engleză, în acelaşi cartier, precizează el, fără să spună dacă şi această explozie a fost cauzată de un dispozitiv exploziv.

În cartierul Dasht-e-Barchi locuiesc numeroşi membri ai minorităţii hazara, margizalizată de secole şi persecurtată cu regularitate în această ţară cu populaţie majoritar sunnită.

Acest cartier a fost vizat în ultimii ani şi în ultimele luni de o serie de atacuri revendicate de Statul Islamic (SI)

Aceste deflagraţii au avut loc în timp ce elevi ieşeau din clase, dimineaţa, declară AFP un martor, sub protecţia anonimatului.

În imagini postate pe reţele de socializare apar mai multe cadavre, pe jos, la intrarea în incintă, în bălţi de sânge, printre cărţi arse şi rucsacuri.

Victime au fost conduse la spital, însă talibani împedicau presa să se apropie de acesta.

Securitatea în Afganistan s-a îmbunătăţit mult după ce talibanii au preluat puterea, în august, şi după retragerea trupelor americane, după 20 de ani de război sângeros şi de uzură împotriva prezenţei militare americane.

Atacuri, revendicate în principal de Statul Islamic-Khorasan  (SI-K), aripa în regiune a grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au însă loc cu regularitate în această ţară.

Cartierul Dasht-e-Barchi a fost vizat, în ultimii ani şi după reinstalarea la putere a talibanilor, de o serie de atacuri revendicate de SI-K, care-i consideră pe hazara drept eretici.

În mai 2021, o serie de explozii a avut loc în faţa unei şcoli de fete din cartier, soldată cu 85 de morţi, majoritatea liceene, şi peste 300 de răniţi. O maşină-capcană a explodat atunci mai întâi în faţa şcolii, iar alte două bombe au explodat în timp ce eleve alergau afară.

Statul Islamic, care a revendicat un atentat, în octombrie 2020, la un centru educaţiv, soldat cu 24 de morţi, în aceeaşi zonă, este suspectat de comiterea acestui atac.

În acelaşi cartier, în mai 2020, un grup de bărbaţi înarmaţi a atacat ziua o maternitate susţinută de către organizaţia Médecins Sans Frontières (MSF) şi a ucis 25 de persoane, inclusiv 16 mame, unele aflate pe punctul de a naşte. Acest atentat nu a fost revendicat, însă Statele Unite unite au acuzat SI.

Atacuri de mai mică amploare, revendicate de SI-K, au avut loc la Dasht-e-Barchi în noiembrie şi decembrie 2021.

Talibanii au vizat în atentate, în trecut, şiiţi afgani şi membri ai comunităţii hazara - care reprezintă 10-20% din cei aproximativ 40 de milioane de afgani.

Ei încearcă să minimalizeze ameninţarea pe care o reprezintă SI-K şi poartă o luptă fără milă împotriva acestei grupări, cu care luptă de ani de zile.

Talibanii şi-au multiplicat raidurile, mai ales în provincia Nangharar (est), şi au arestat sute de bărbaţi pe care-i acuză că fac parte din SI-K.

Ei dau asigurări că au înfrânt SI-K, însă analişti estimează că această grupare extremistă constituie, în continuare, principala provocare la adresa puterii talibane în domeniul securităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.