Cel puţin 22 de palestinieni au fost ucişi, sâmbătă, în atacuri aeriene israeliene în Gaza, au declarat medicii, în timp ce armata israeliană a precizat că a vizat oameni înarmaţi care acţionau din adăposturi şi depozite de ajutoare, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cel puţin 10 persoane au fost ucise într-un raid aerian în apropierea clădirii municipalităţii din Deir Al-Balah, în centrul Fâşiei Gaza, unde oamenii s-au adunat pentru a primi ajutor, au declarat medicii.

Victimele au fost transportate pe jos, cu ricşe şi maşini private de la locul atacului la spital, au declarat medicii.

Atacul l-a ucis pe şeful comitetului administrativ condus de Hamas în centrul Fâşiei Gaza, Diab Ali al-Jaru, a declarat o sursă Hamas.

Armata israeliană a declarat că al-Jaru, care a fost şi primar al oraşului Deir Al-Balah, a fost ţinta atacului şi că a ajutat militanţii Hamas. Alte patru persoane au fost ucise într-un atac separat în zonă.

Anterior, aviaţia israeliană a lovit militanţi şi depozite de arme în apropierea unui centru de ajutoare, a declarat armata, după ce, vineri, oameni înarmaţi au tras cu rachete în Israel de acolo. O altă rachetă a fost trasă din Gaza în Israel sâmbătă, a declarat armata.

Armata israeliană a declarat că a luat măsuri de precauţie pentru a reduce riscul de vătămare a civililor.

Un jurnalist local, Mohammed Baalousha, care lucra pentru televiziunea Dubai Al Mashhad, a fost ucis într-un atac aerian separat în oraşul Gaza, au declarat oficiali din domeniul sănătăţii. Armata examinează raportul, a declarat un purtător de cuvânt.

Cel puţin 137 de jurnalişti şi lucrători media au fost ucişi în Gaza în mai mult de un an de război, potrivit Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor.

Războiul a început când grupul militant palestinian Hamas a luat cu asalt Israelul la 7 octombrie 2023, ucigând 1 200 de persoane, majoritatea civili, şi luând peste 250 de ostatici înapoi în Gaza, potrivit autorităţilor israeliene.

Israelul a lansat apoi o ofensivă aeriană, maritimă şi terestră care a ucis aproape 45 000 de persoane, majoritatea civili, potrivit autorităţilor din Fâşia Gaza condusă de Hamas, a strămutat aproape întreaga populaţie şi a lăsat o mare parte a enclavei în ruine.

O nouă încercare a Egiptului, Qatarului şi Statelor Unite de a ajunge la un armistiţiu a luat amploare în ultimele săptămâni.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a discutat sâmbătă cu oficialii americani aflaţi în vizită despre eforturile de a ajunge la o încetare a focului în Gaza şi la un acord privind schimbul de ostatici pentru prizonieri în enclava palestiniană, a declarat biroul lui Sisi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.