Cei patru supravieţuitori ai celulei jihadiste formate din 12 membri, pe care poliţia o consideră responsabilă pentru atacurile teroriste din Catalonia, au fost inculpaţi pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă, asasinate teroriste, posesie de explozibili”, a anunţat o sursă judiciară citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pachetul a cerut ca toţi să fie închişi.

Cei patru suspecţi aflaţi în viaţă după atentatele care s-au soldat cu 15 morţi în Catalonia au sosit marţi dimineaţa, imediat după ora locală 8.00 (9.00, ora României), la un tribunal, la Madrid.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Unul dintre suspecţi, Mohamed Houli Chemlal, a recunoscut în instanţă, că celula planifica un atac de mai mari proporţii.

În total 12 bărbaţi -majoritatea marocani - sunt suspectaţi că au făcut parte din celula care a comis atentatele soldate cu 15 morţi şi peste 100 de răniţi, inclusiv trei români.

Cinci au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri, doi ar fi murit manipulând explozivi, iar un al optulea - Younès Abouyaaqoub, căutat de toate poliţiile europene - a fost ucis luni. Restul de patru au fost arestaţi.

Potrivit presei spaniole, teroriştii care au comis cele două atentate ar fi vrut să atace şi Sagrada Familia, precum şi portul turistic din Barcelona.

Poliţia a descoperit peste 100 de canistre cu gaz butan în ruinele casei din Alcanar unde ar fi pregătit bombe teroriştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.