Unul dintre presupuşii autori ai atentatelor de la Barcelona a recunoscut marţi, în instanţă, că celula planifica un atac de mai mari proporţii, au declarat surse judiciare citate de BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Mohamed Houli Chemlal a fost primul care a depus mărturie la Înalta Curte din Madrid, unde au compărut toţi cei patru suspecţi care au supravieţuit atacului.

El a fost rănit în explozia care a distrus miercuri locuinţa din Alcanar unde se crede că teroriştii au încercat să construiască bombe.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Chemlal a fost adus la tribunal în pijamale de spital, pentru că primeşte încă îngrijiri pentru rănile suferite.

Judecătorul Fernando Andreu urmează să citească acuzaţiile care îi vizează şi care, potrivit observatorilor, vor fi probabil terorism, crimă şi deţinere de arme.

În total 12 bărbaţi -majoritatea marocani - sunt suspectaţi că au făcut parte din celula care a comis atentatele soldate cu 15 morţi şi peste 100 de răniţi, inclusiv trei români.

Cinci au fost ucişi în noaptea de joi spre vineri, doi ar fi murit manipulând explozivi, iar un al optulea - Younès Abouyaaqoub, căutat de toate poliţiile europene - a fost ucis luni.

Potrivit presei spaniole, teroriştii care au comis cele două atentate ar fi vrut să atace şi Sagrada Familia, precum şi portul turistic din Barcelona.

Poliţia a descoperit peste 100 de canistre cu gaz butan în ruinele casei din Alcanar unde ar fi pregătit bombe teroriştii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.