Femeile ruse sunt victime ale discriminărilor din cauza absenţei protecţiei juridice faţă de violenţe domestice, stabileşte marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) într-o hotărâre favorabilă uneia dintre aceste victime, hărţuită şi bătută de fostul său partener, relatează Reuters.
Jurisdicţia Consiliului Europei (CoE) condamnă astfel Rusia atât cu privire la tratamente inumane şi degradante, cât de discriminarea sa şi condamnă Moscova la plata unei amenzi în valoare de 20.000 de euro reclamantei.
Această femeie, în vârstă de 34 de ani, care locuieşte la Ulianovsk, a semnalat autorităţilor din cadrul poliţiei şi judiciare, cu documente medicale în sprijin, şapte episoade de violenţă şi două tentative de răpire ale parteneruluii său, după ce l-a părăsit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În urma unuia dintre aceste accese de violenţă, tânăra a fost nevoită să avorteze. Nicio anchetă penală nu a fost deschisă.
”Violenţele domestice afectează femeile în mod disproporţionat în Rusia”, subliniază Curtea, cu sediul la Strasbourg.
”Cu excepţia unei scurte perioade de timp, din 2016 în 2017, violenţa domestică nu a fost niciodată definită sau menţionată în vreun text de lege rus, nici ca infracţiune distinctă şi nici ca cricumstanţă agravantă a altor infracţiuni”, precizează CEDO.
Judecătorii consideră că ”faptul că Rusia nu a adoptat încă o legislaţie în lupta împotriva violenţei domestice şi absenţa oricărei forme de ordonanţă de îndepărtare sau de protecţie (a victimelor) demonstrează în mod clar reticenţa autorităţilor ruse de a recunoaşte gravitatea şi amploarea problemei violenţei domestice în Rusia şi a efectului său discriminator asupra femeilor”, conchide Curtea.
Rusia este unul dintre singurele două - alături de Azerbaidjan - dintre cele 47 de state membre CoE care nu a ratificat şi nici semnat Convenţia europeană împotriva violenţei vizând femeile, cunoscută sub numele de Convenţia de la Istanbul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.