Şase cadavre ale unor ostatici, inclusiv un israeliano-american, Hersh Goldberg-Polin, au fost găsite la Rafah, a anunţat armata israeliană duminică, de a căror moarte familiile ostaticilor îl consideră responsabil pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, din cauză că a ”torpilat” în mod voit negocieri în vederea unui armistiţiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Aşteptarea familiilor acestor ostatici a fost zadarnică.

Potrivit The New York Times (NYT), Hersh Goldberg-Polin a fost luat ostatic de către Hamas şi aliaţii acestuia în urmă cu aproape 11 luni.

Preşedintele american Joe Biden a fost primul care a anunţat această veste sâmbătă seara (ora locală).

Câteva ore mai târziu, armata israeliană anunţa duminică faptul că a identificat corpurile celor şase ostatici aduse din Fâşia Gaza, două femei şi patru bărbaţi, potrivit The Jerusalem Post.

CE SE ŞTIE DESPRE CEI ŞASE OSTATICI?

Cinci dintre cele şase persoane găsite moarte au fost răpite la 7 octombrie, de la festivalul de muzică Nova, în apropiere de Fâşia Gaza.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari, citat de Haaretz, ”cei şase ostatici au fost executaţi de Hamas cu puţin timp înainte de sosirea unor forţe israeliene”.

CINE SUNT OSTATICII MORŢI?

ORI DANINO, în vârstă de 25 de ani, provenea dintr-o familie ulraortodoxă din Ierusalim şi locuia la Givat Zeev, la periferia capitalei. El s-a logodit anul trecut şi voia să se căsătorească. A fost răpit la 7 octombrie la festivalul Nova.

ALMOG SARUSI, în vârstă de 27 de ani, a fost răpit de la Nova. El şi  prietena sa, Shachar, au încercat să fugă împreună cu prieteni, însă Shachar a fost rănită grav prin împuşcare, iar Almog a rămas să încerce să o salveze, dar a fost răpit şi dus în Fâşia Gaza.

HERSH GOLDBERG-POLIN, un israeliano-american în vârstă de 23 de ani, a fost răpit de Hamas la festrivalul de muzică. Rănit la braţ de o grenadă, el a apărut într-o înregistrare video în aprilie, constrâns, ceea ce a determinat la apeluri la acţiune în vederea eliberării sale.

CARMEL GAT, în vârstă de 39 de ani, era o terapută ocupaţională şi tocmai se întosese din India. Originară din kibuţul Be'eri, ea a fost luată ostatică de Hamas la 7 octombrie în timp ce se afla casă la părinţii săi. Mama sa a fost ucisă în atac, iar tatăl său a fost salvat după ce s-a ascuns într-o sală de baie.

EDEN YERUSHALMI, în vârsră de 24 de ani, locuia la Tel Aviv şi muncea ca barmaniţă la festival. Familia sa a făcut apeluri disperate în mai şi a publicat înregistrări care o surprindeau încercând să se ascundă înainte să fie răpită.

ALEXANDER LOBANOV, un israeliano-rus în vârsră de 32 de ani, locuia la Aşkelon, era căsătorit cu Michal şi aveau doi copii. La 7 octomrbie, el lucra ca administrator al barului festivalului Nova. După ce a ajutat la evacuarea oamenilor, a fugir împreună cu cinci persoane în pădurea Be'eri, însă a fost prins în timpul fugii.

CUM AU MURIT?

Potrivit primelor elemente, corpurile ostaticilor au fost găsite într-un tunel, în sudul Fâşiei Gaza, de către forţele israeliene. Ostaticii ar fi murit cu puţin înainte de venirea militarilor.

Un cadru Hamas a declarat duminică AFP că ”mai mulţi” ostatici ”au fost ucişi în tiruri şi bombardamente ale ocupantului”.

Ministrul israelian al Apărării Yoav Gallant a anunţat că ostaticii au fost ”ucişi cu sânge rece de către Hamas chiar înainte să ajungem la ei”.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, locotenent-colonelul Nadav Shoshani, a reiterat că ”ei au fost ucişi de terorişti Hamas”. ”Nu exista niciun consemn în vederea unor tiruri în timp real în tunel”, a subliniat el.

URMAU SĂ FIE ELIBERAŢI?

Acelaşi cadru Hamas declară că ”unii” dintre cei şase ostatici ”erau pe lista ostaticilor de eliberat pe care Hamas a aprobat-o”.

Presa israeliană scrie că israeliano-americanul Hersh Goldberg-Polin, Carmel Gat şi Eden Yerushalmi se aflau pe o listă de persoane de eliberat în prima fază a unui acord al unui armistiţiu în Fâşia Gaza.

Egiptul, Qatarul şi Statele Unite încearcă de luni de zile să smulgă un acord, în baza unui plan propus la sfârşitul lui mai de către preşedintele american Joe Biden.

Israelul şi Hamasul spun că acceptă acest plan, însă nu se înţeleg asupra anumitor condiţii ale aplicării acestuia, şi anume rămânerea trupelor israeliene la frontiera dintre Egipt şi Fâşia Gaza.

CÂŢI OSTATICI RĂMÂN ÎN GAZA?

Dintre cele 251 de persoane răpite la 7 octomrbie, 97 sunt ţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care 33 sunt declarate moarte de către armata israeliană.

Represaliile israeliene în Fâşia Gaza s-au soldat cu 40.738 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii din Guvernul Hamas.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.