Directorul pentru buget al Casei Albe, Shalanda Young, a avertizat luni, într-o scrisoare adresată preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi altor lideri ai Congresului, că Statele Unite sunt în criză de timp şi de bani pentru a ajuta Ucraina să lupte în războiul cu Rusia, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Shalanda Young a declarat într-o scrisoare publicată de Casa Albă că întreruperea finanţării şi a fluxului de arme către Ucraina ar creşte probabilitatea unor victorii ruseşti. "Vreau să fiu clară: fără o acţiune a Congresului, până la sfârşitul anului vom rămâne fără resurse pentru a achiziţiona mai multe arme şi echipamente pentru Ucraina şi pentru a furniza echipamente din stocurile militare americane", a scris ea.

"Nu există o baghetă magică pentru fonduri disponibile, ca să facem faţă acestui moment. Am rămas fără bani - şi aproape fără timp", avertizează ea.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Administraţia preşedintelui Joe Biden a cerut în octombrie Congresului aproape 106 miliarde de dolari pentru a finanţa planuri ambiţioase pentru Ucraina, Israel şi securitatea frontierelor americane.

Republicanii controlează Camera Reprezentanţilor cu o majoritate redusă, iar finanţarea pentru Ucraina a devenit controversată din punct de vedere politic în cazul unor aleşi de dreapta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.