Alegătorii din California au decis să-l menţină în funcţie pe guvernatorul lor democrat Gavn Newsom, iar o majoritate a votat ”nu” în referendumul organizat de către criticii acestuia în vederea obţinerii revocării sale din funcţie, potrivit unor estimări difuzate de presa americană, relatează AFP.
Tabăra ”nu” obţine aproximativ două triemi din voturi, după numărarea a peste 60% din buletinele de vot exprimate, potrivit CNN şi NBC.
Cele două posturi estimează că, la un asemenea scor, democratul urmează să rămână guvernatorul celui mai populat stat din Statele Unite şi să-şi încheie mandatul.
Secţiile de votare s-au închis marţi, la ora locală 20.00 (miercuri, 6.00, ora României), însă numeroşi alegători - nouă milioane din 22 înscrişi în total - au votat anticipat.
Cetăţeni nemulţumiţi - acaparaţi rapid de către Partidul Republican - au obţinut, în baza uneidispoziţii a Constituţiei californiene, acest ”scrutin de rechemare” (recall), care permite revocarea unui guvernator fără vreun calendar electoral, după ce au adunat 1,5 milioane de semnături.
O dovadă a mizei naţionale a acestui referendum, într-un stat care este a cincea putere economică în lume, este faptul că preşedintele Joe Biden l-a susţinut, luni, în California, pe Newsom.
Predecesorul republican al lui Biden, Doald Trump, a ales din nou să agite spectrul fraudei electorale în timpul votului prin corespondenţă, acuzaţii pe care le-a lansat după ce a fost înfrânt de Joe Biden, fără să le dovedească vreodată cu probe.
Un ecou al clivajului profund care împarte Statele Unite, californienii care susţin referendumul denunţă impozite excesive, o ”elită” democrată pe care o percepe drept dispreţuitoare şi libertăţi individuale călcate în picioare de către autorităţi de începutul pandemiei covid-19.
Acest vot ”spune «da» lucrurilor care ne sunt dragi nouă, californienilor”, a tunat Gavin Newsom la anunţarea primelor rezultate.
”Ca stat, am spus «da» ştiinţei, «da» vaccinurilor, «da» sfârşitului pandemiei (...), «da» dreptului la vot fără a ne teme de false acuzaţii de fraude”, a subliniat guvernatorul.
Opozanţii referendumului văd în acest scrutin o manevră în vederea preluării conducerii unui stat aprig democrat, care nu se află la îndemnâna conservatorilor într-un scrutin clasic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...