Premierul britanic Boris Johnson anunţă că Londra anulează - începând de vineri, de la ora locală 4.00 (6.00, ora României) - atât testele covid-19 la intrarea în Anglia din străinătate, cât şi autoizolarea, după intrarea pe teritoriul englez, până la primirea unui test PCR negativ covid-19, relatează BBC News.
Călătorii urmează, în schimb, să efectueze un test covid-19 la două zile de la sosire, iar în cazul în care acesta este pozitiv urmează să efectueze un test PCR în vederea identificării variantei noului coronavirus cu care sunt infectaţi şi să se izoleze ”în mod normal”.
Ministrul britanic al Transporturilor Grant Shapps a precizat ulterior, pe Twitter, că pasagerii complet vaccinaţi şi minorii nu mai sunt obligaţi să se testeze covid-19 înainte de a sosi în Anglia.
Având în vedere că varianta omicron a SARS-CoV-2 este dominantă şi larg răspândită în Regatul Unit, aceste două măsuri - testarea şi autoizolarea - nu mai sunt ”proporţionate”.
Prin eliminarea lor, Guvernul britanic susţine o redeschidere ”în siguranţă” a călătoriilor internaţionale, apreciază Grant Shapps.
Un purtător de cuvânt al Aeroportului Heathrow de la Londra a salutat o decizie care oferă un ”impluls foarte necesar pasagerilor disperaţi să-şi vadă rudele şi întreprinderilor care au nevoie să se reconecteze cu pieţele mondiale”.
Directorul companiei aeriene low cost easyJet Johan Lundgren a salutat, la rândul său, o decizie care ”simplifică şi uşurează mult” călătoria pasagerilor.
El îndeamnă însă Guvernul ”să facă pasul final către călătorii fără restricţii” prin eliminarea testării covid-19 a pasagerilor vaccinaţi, astfel încât călătoria să nu devină ”apanajul bogaţilor”.
În prezent, călătorii plătesc teste covid-19 private şi nu folosesc testele gratuite ale sstemului britanic de sănătate NHS.
UN BRITANIC DIN 20 CONTAMINAT SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ
Pe de altă parte, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a bătut, săptămâna trecută, noi recorduri în Regatul Unit, când o persoană din 20 s-a îmbolnăvit de covid-19, iar la Londra una dn zece persoane, potrivit unor estimări oficiale publicate miercuri, relatează AFP.
Potrivit Oficiului Naţional britanic de Statistică (ONS), care se bazează pe un eşantion reprezentativ, 3,7 milioane de britanici aveau covid-19 în ultima săptămână din 2021, din populaţia de 67 de milioane de locuitori ai regatului.
O persoană dn 15 era bolnavă de covid-19 în Anglia, una din 20 în Scoţia şi Ţara Galilor şi una din 25 în Irlanda de Nord.
Aceste date ilustrează amploarea valului contaminării în Regatul Unit, care i-a obligat pe milioane de britanici să se izoleze de sărbători şi care perturbă funcţionarea a numeroase sectoare - de la transport la şcoli.
Sistemul de sănătate este de asemenea afectat şi se confruntă cu o creştere a numărului spitalizărilor.
În pofida faptului că regatul a depăşit pragul de 200.000 de cazuri de covid-19 pe zi şi a presiunii în creştere asupra sistemului de sănătate, premierul britanic Boris Johnson a refuzat marţi să înăsprească măsurile sanitare, în afară de munca la distanţă şi purtea măştii de protecţie, aflate în vigoare în Anglia.
Celelalte provincii britanice, ale căror guverne locale îşi stabilesc propria politică sanitară, au implementat măsuri mai stricte.
Restricţii vizând adunări mari, măsuri de distanţare socială şi măsuri privind servirea la masă sau în puburi au fost prelungite până la 17 ianuarie, a anunţat miercuri premierul separatist scoţian Nicola Sturgeon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...